Pornesc în căutarea arădenilor care au actele de identitate expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Arad au anunţat că vor demara o amplă campanie pentru identificarea persoanelor care nu au acte de identitate şi domiciliază pe raza judeţului Arad.

Campania va derula în luna martie şi va beneficia de sprijinul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Aceasta se înscrie în aplicarea Planului de măsuri pentru eficientizarea activităţilor desfăşurate pe linia punerii în legalitate a cetăţenilor care nu au solicitat eliberarea actelor de identitate în termenele prevăzute de lege şi pentru cunoaşterea populaţiei care locuieşte în zona de competenţă.

„Solicităm sprijinul primarilor în vederea facilitării personalului cu atribuţii pe linie de evidenţă a persoanelor pentru a participa la aceste instruiri alături de personalul încadrat la posturile orăşeneşti de poliţie, de poliţiştii de proximitate din mediul urban şi de reprezentanţii posturilor de poliţie comunală arondate la poliţia orăşenească”, spune Camelia Stoian, director executiv al Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor.

Instruirile vor avea loc în municipiul Arad (18 martie), şi în localităţile Chişineu-Criş (1 martie), Sebiş (3 martie),  Curtici (2 martie), Sântana (2 martie), Ineu (15 mar­tie), Pâncota (15 martie), Lipova (16 martie), Pecica (17 martie), Nădlac (17 martie).

Titularii actelor de identitate a căror valabilitate expiră au obligaţia de a solicita eliberarea unui nou document înainte cu maxim 180 de zile şi minim 15 zile înainte de expirarea acestuia.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!