Poliţist arădean, vicecampion al României la unifight. El va reprezenta ţara noastră la Jocurile mondiale din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist din Arad, în vârstă de 29 de ani, este vicecampion naţional la unifight, în urma concursului din cadrul MAI, organizat în acest an la Ploieşti. La concurs au participat peste 100 de sportivi de la toate armele ministerului.

Este vorba despre Daniel Raul Lazăr, sau "Lăscărică", cum îi spun prietenii şi colegii. Poliţist în cadrul Biroului de Ordine Publică din Arad, un băiat extrem de "liniştit şi la locul lui", cum îl descriu colegele, Lăscărică practică un sport extrem de complex (unifight), care îmbină stilul de lupte tradiţionale cu tehnici militare; un sport foarte dur, de full – contact, iniţiat de un fost campion olimpic de judo, Serghei Noviko.


Tânărul provine dintr-o familie în care haina militară şi sporturile de contact nu au lipsit din educaţia şi creşterea lui, fiind băiatul unuia dinte foştii coordonatori ai luptătorilor SAS din Arad, Loghin Lazăr (aflat la pensie acum), cunoscut în Europa datorită performanţelor sale sportive (multiplu campion naţional, balcanic, european şi mondial la judo).

Daniel alături de tatăl lui FOTO arhivă personală

Lăscărică a început de mic cu sporturile, mai precis cu judo de la 7 anişori, avându-i ca antrenori pe tatăl şi pe unchiul său, şi a căutat să facă performaţă în acest sport, ca tatăl lui, însă în 2016 s-a reorientat spre unifight, simţindu-se aici mai în elementul său decât în judo.

„Am două titluri de vicecampion unifight al României, la categoria 70 de kg, în 2016 şi 2017, şi tot în 2016 am obţinut medalia de bronz la Camionatul European de Unifight”, spune Daniel.

FOTO: arhivă personală

În acest an, Lăscărică va reprezenta România la Jocurile mondiale ale poliţiştilor şi pompierilor din SUA, şi va participa la Campionatul European de unifight din Bulgaria.


Dacă despre sportivul Daniel Raul Lazăr se poate spune că este ambiţios şi extrem de disciplinat (nu bea, nu fumează, nu prea pierde nopţile în afară de programul de muncă), despre poliţistul Daniel Raul Lazăr se poate spune că îşi iubeşte meseria, nu ar lăsa patrularea pentru nimic în lume, este dependent de adrenalină şi extrem de devotat principiului de "toţi pentru unul şi unul pentru toţi.

FOTO: arhivă personală

Omul Daniel Raul Lazăr este uşor timid, bine crescut, învăţat să respecte doamnele şi ieşit din comun de politicos, având obiceiul să-şi salute colegele şi femeile, în general cu "săru'mâna", şi să li se adreseze cu pronumele de politeţe, "până la exasperare", cum "se plânge" o colegă de-a lui. Are ca pasiuni pomicultura, nemaiavând timp pentru altceva.

Vă mai recomandăm: Singurul român de la Ajax Amsterdam, campion cu echipa sa în Olanda

FOTO Un fost mare campion a venit să o vadă pe Simona Halep la antrenamente. Glezna jucătoarei noastre rezistă

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei