Peste 15 saci cu haine, jucării şi rechizite s-au colectat în cadrul campaniei desfăşurate la Liceul Pedagogic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Sirinia împreună cu Liceul Pedagogic „Dimitrie Tichindeal Arad” au desfăşurat un program de responsabilitate şi conştientizare socială în rândul elevilor dedicat copiilor devaforizaţi, (ca beneficiari), dar şi celor ce pot fi exemple autentice şi să ofere iniţiative frumoase.

Astfel, în cadrul şcolii Liceul Pedagogic au fost amplasate puncte de colectare de haine, rechizite, dulciuri pentru peste 50 de copiii defavorizaţi de la Şcoala Gen. nr 3 – elevii şcolii provenind în marea majoritate de pe Str. Mărului din Arad, unde familiile sunt fără venit, sau cu un venit minim, familii sărace cu mulţi copii, familii monoparentale.

„Scopul acţiunii a fost pe de-o parte integrarea copiilor defavorizaţi în societate, dar şi responsabilizarea elevilor din Liceul Pedagogic “Dimitrie Ţichindeal” de faptul că sunt binecuvântaţi, că au posibilitatea să meargă la şcoală, având o situaţie materială mai bună”, a declarat Mihaela Leş, reprezentant al Asociaţiei Sirinia.

În cadrul acţiunii coordonate de profesor Tocaciu Violeta, Consilierul educativ al Liceului Pedagogic şi eleva Melania Avram, clasa a X-a D, preşedinta Consiliului Elevilor, s-au colectat peste 15 saci de - haine, jucării şi rechizite. La împărţirea darurilor reprezentanţii Asociaţiei  Sirinia au fost ajutaţi de voluntari din cadrul Asociaţiei ELSA.

„Noi credem în copiii de astăzi care reprezintă generaţia următoare şi de aceea trebuie să contribuim la formarea lor, la aducerea la un nivel decent al ţinutei, manierelor şi dezvoltării individuale a fiecărui elev, indiferent de şcoala, sau zona de unde vin”, mai afirmă Mihaela Leş.

Vă mai recomandăm: Torturi scose la licitaţie în scop caritabil

Annie Lennox, recompensată pentru contribuţia în muzică şi pentru actele de caritate

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente