Parteneriat între Poliţia Locală şi liceu: „Poliţistul, prietenul meu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Locală Arad FOTO arhivă

Directorul general al Poliţiei Locale Arad, Viorica Graur, a semnat, în cursul zilei de ieri, un parteneriat educaţional cu Liceul Tehnologic de Electronică şi Automatizări  „Caius Iacob” Arad, reprezentat de directorul acestei instituţii de învăţământ, profesor Smaranda Căpăţână.

Obiectivele generale ale proiectului  - intitulat „Poliţistul, prietenul meu” - în care cele două instituţii au consimţit să se implice, constă în realizarea unei educaţii eficiente anti-victimizare şi anti-infracţionale în rândul copiilor, identificarea, organizarea şi desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor de prevenire, respectiv identificarea partenerilor locali, în vederea colaborării la realizarea activităţilor de prevenire  a infracţiunilor ce au ca ţintă copiii sau sunt săvârşite de copii.

Pentru atingerea obiectivelor menţionate, copiii vor fi implicaţi în activităţi recreativ-educative specifice, care să conducă la creşterea sentimentului de siguranţă în comunitate, respectiv la creşterea nivelului de încredere în autorităţile locale. Nu în ultimul rând, prin modul în care vor fi gândite aceste îndeletniciri, cadrele didactice vor fi familiarizate cu metode noi de stimulare a copilului pentru desfăşurarea anumitor activităţi, în vederea însuşirii unor cunoştinţe reale din domeniul respectiv; scopul colateral al acţiunilor planificate este şi acela de dezvoltare a abilităţii cadrului didactic de a construi un mediu educaţional care să motiveze copilul în procesul de cunoaştere şi valorificare a cunoştinţelor referitoare la diversele comportamente deviante.

„Ne onorează să fim parte a unui astfel de proiect, în care sunt implicaţi tinerii şi dascălii lor, cu atât mai mult cu cât există un interes vădit din partea instituţiei de învăţământ, de a contribui la dezvoltarea unei educaţii civice coerente a elevilor care frecventează  şcoala.” – Viorica Graur, director general Poliţia Locală Arad.

Vă mai recomandăm: Poliţia Locală în acţiune, pe bani mai mulţi

Colaborare între Poliţia Comunitară din Istanbul şi Poliţia Locală a Municipiului Arad

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Dezbatere aprinsă pe internet: O ducem mai bine ca acum 10 – 20 de ani?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Pe angajați la Palat îi saluta: ”Neața, imbecililor!”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”