„Orchestra Titanic“, pe scena teatrului arădean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primele două reprezentaţii după încheierea „Lunii Pline de Teatru” readuc în faţa spectatorilor o montare de referinţă din repertoriul teatrului arădean: „Orchestra Titanic“, de Hristo Boytchev, în regia lui Alexander Hausvater.

Este spectacolul pe care actorii Alex Mărgineanu, Carmen Vlaga Bogdan, Bogdan Costea, Ioan Peter şi Zoltan Lovas îl vor juca la mijlocul lunii martie în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru al Ţărilor Balcanice, din Bursa, Turcia. „«Orchestra Titanic» este deja pe afişul Festivalului Internaţional de Teatru al Ţărilor Balcanice într-o companie selectă. Trupa Teatrului Naţional din Belgrad, a Teatrului de Stat din Istanbul sau Teatrului Naţional din Varna sunt doar câteva dintre cele înscrise în programul de peste două săptămâni al manifestării. Noi vom susţine acolo două reprezentaţii, în data de 13 martie.

Sperăm că «Orchestra Titanic» va impresiona şi publicul acestui festival, la fel cum l-a impresionat, în anul 2012, pe cel al Festivalului Noii Dramaturgii Bulgare, de la Shumen, unde actorii arădeni au fost răsplătiţi cu Premiul pentru cea mai bună interpretare“, precizează Bogdan Costea, managerul Teatrului Clasic „Ioan Slavici“ Arad.

„Este o poveste despre magie şi despre nevoia omului de a-şi folosi imaginaţia, despre oamenii fără casă, care au, exact ca indienii, o spiritualitate mult mai înaltă decât suprafaţa“, sunt cuvintele regizorului Alexander Hausvater, referitoare la acest spectacol extraordinar pe care puteţi să îl (re)vedeţi sâmbătă şi duminică, de la ora 19.00, în sala mare a teatrului arădean.

Vă mai recomandăm: Orchestra Titanic, cel mai bun spectacol de regie la Gala Absolvenţilor UNATC

“Orchestra Titanic”, în premieră pe scena teatrului arădean

Mai multe pentru tine:
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte