Opt algerieni au vrut să treacă frontiera ascunși într-un autotren

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Algerienii intenționau să treacă ilegal granița

Opt cetăteni algerieni, care intenționau să treacă ilegal granița ascunși într-un automarfar care transporta piese auto pentru o firmă din Cehia, au fost prinși de către polițiștii de frontieră de la PTF Nădlac. Migranții au fost descoperiți într-un autotren condus de doi cetățeni bulgari.

Conform documentelor de însoțire a mărfii, în autotren se aflau piese auto în cutii metalice, care erau transportate din Bulgaria spre Cehia.

La controlul compartimentului marfă, politiștii de frontieră au fost descoperit și reținut opt persoane. „Din cercetări a rezultat că persoanele descoperite sunt cetăteni algerieni, cu vârste cuprinse între 17 și 33 de ani, care doreau să ajungă ilegal în Spațiul Schengen.

Cei doi șoferi au declarat că nu cunosc persoanele din remorcă și nici nu știu când acestea s-au urcat în camion“, spune Daniel Iancu, purtător de cuvânt al Serviciului Teritorial al Politiei de Frontieră Arad.

Cei opt cetățeni algerieni sunt cercetați pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!