O universitate din Arad ia la țintă țările din Africa de Nord pentru a atrage studenți. Care este strategia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegație din Arad se află, în aceste zile, în Egipt pentru a prezenta oferta educațională de la noi din țară. Este vorba despre reprezentanții Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.

Reprezentanții UVVG sunt în Egipt FOTO UVVG

În această perioadă, în Cairo (Egipt), se desfășoară Târgul Internațional de Educație, evenimentul fiind unul dintre cele mai importante din acest domeniu, din Egipt. Evenimentul atrage, anual, mii de viitori studenți care intenționează să-și continue studiile în afara țării natale. De la liceeni până la studenți care își continuă studiile, oferta educațională este structurată astfel încât să satisfacă toate cerințele.

O delegație Universității de Vest „Vasile Goldiș” Arad (U.V.V.G.) este prezentă în capitala Egiptului, pentru promovarea ofertei educaționale, prin proiectul STUDY IN ROMANIA, al Consiliului Național al Rectorilor, condus de  Dr. Sorin Câmpeanu.

Master, doctorat, școli postdoctorale

Prima zi a fost dedicată întâlnirilor cu agenții de recrutare, prezentarea ofertei educaționale și discuții pe tema colaborărilor în vederea recrutării candidaților din Egipt și alte țări din Africa de Nord. A doua zi a fost dedicată întâlnirilor față în față cu cei interesați să studieze la universitatea din Arad: viitori studenți și studenți în căutare de ofertă educațională pentru studii post-universitare: master, doctorat, școli postdoctorale.

Reprezentanții UVVG sunt în Egipt FOTO UVVG

„Delegația U.V.V.G. Arad a fost onorată să primească vizitele ambasadorului României, Excelența Sa Dr. Mihai-Ștefan Stuparu, și a președintelui Consiliului Național al Rectorilor din România, Dr. Sorin Câmpeanu, care au apreciat atât reprezentarea universității la acest târg cât și oferta educațională bogată”, a precizat universitatea.

Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad este membră a Asociației Universităților Europene – (EUA), Magna Charta Observatory, Conferinței Rectorilor Danubieni (DRC), Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Consorțiului European „Carolus Magnus”, Uniunii Universităților Eurasiatice (EURAS), Asociației Universităților Regiunii Transcarpatice (ACRU), Asociației Internațională a Președinților de Universități (IAUP), deținând vicepreședinția Federației Europene pentru Educație (FEDE).

Specificăm că o mare parte dintre studenții universității arădene sunt din alte țări.

Reprezentanții UVVG, la târgul din Egipt FOTO UVVG
Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate