O tânără ţintuită în scaunul cu rotile şi-a descoperit pasiunea pentru scris
0Alexandra-Paula Perţ, din comuna Şimand, judeţul Arad, suferă din copilărie de o boală gravă şi spune că încercările la care a supus-o viaţa au determinat trezirea în ea a simţului creativ.
Tânăra spune că de-a lungul vieţii a avut parte de multe consultaţii, însă nu a reuşit să afle cu exactitate ce are.
„Din păcate, pentru mine acest lucru nu a fost de ajutor, problema mea nu se rezolva de la sine, din contră cu timpul se agrava. Nu puteam să merg, iar unii dintre medicii la care am ajuns păreau chiar aroganţi spunându-le părinţilor mei că sunt supraponderală de aceea nu pot să merg sau chiar îi întrebau dacă nu cumva vor să mă facă fotomodel. Cam aşa au trecut primii şapte ani din viaţa mea. Când am început şcoala, ne-am lovit din nou de răutate şi aroganţă, în sensul că cei din conducerea şcolii din comună n-au vrut să mă primească la şcoală, îndrumându-i pe părinţii mei să mă dea la o şcoala specială pentru persoanele cu probleme, deşi eu nu aveam probleme mintale sau de altă natură, în afară de cea fizică, care să mă împiedice să urmez o şcoală normală”, povesteşte Alexandra.
Până la urmă, mama şi bunica tinerei au reuşit să o înscrie la şcoala din comună. „Mama şi bunica mă duceau zilnic la şcoala, cum puteau - în braţe sau pe bicicletă. La un moment dat, am început să folosesc fotoliul rulant pentru a nu le mai chinui nici pe ele, dar nici pe mine. Am încercat să îmi împart timpul între şcoală, recuperare medicală şi alte consultaţii peste tot unde auzeam sau ştiam de vreun medic care ar putea să ne ajute. Anii au trecut fără să întrebe. Am ajuns la şcoala gimnazială, unde doamna profesoară de limba şi literatura română ne dădea mai mereu teme pentru acasă compuneri sau chiar ne punea să încercăm să compunem versuri. Aceasta a observat că mă descurc şi mi-a spus că aş putea încerca să continui să scriu. Copil fiind atunci, nu am realizat de fapt că se poate, iar evenimentele care urmau în viaţa mea m-au făcut să mă opresc în a mă gândi la versuri”, mai spune tânăra.
Alexandra, alături de Laura Bejan, preşedinta Asociaţiei „Pentru Mai Multă Umanitate“ FOTO Arhivă personală
Alexandra afirmă că în anul 2002 un medic a descoperit că are un început de scolioză (defornarea coloanei vertebrale, de obicei în formă de S): „Au urmat iar fel şi fel de analize şi consultaţii până s-a ajuns la concluzia că trebuie operaţie. Aşadar, în iarna anului 2003 m-am internat într-un spital din Bucureşti unde, după 3 luni de tot felul de analize, teste şi aşteptare m-am operat pe coloană. Din păcate, fără rezultate favorabile. M-am întors acasă şi mi-am continuat şcoala fără probleme şi fără a mă gândi să scriu din nou”.
Tânăra spune că pierderea unei fiinţe dragi i-a readus dorinţa de a scrie.
„Anul 2008 a fost pentru mine marcant. Am pierdut una din cele mai dragi persoane, pe străbunica din partea mamei, femeia care m-a învăţat să fiu puternică şi să trec peste toate cu zâmbetul pe buze. Dar plecarea ei în lumea celor drepţi m-a făcut să îmi regăsesc dorinţa de a scrie, îmi alinam durerea scriind, mă descarcam mai uşor, pentru că oricât aş fi încercat să spun celor din jur ce simţeam parcă nu înţelegeau. Puţin câte puţin, în fiecare zi, a ajuns să îmi placă foarte mult să scriu, şi mai ales când am simţit că prin ceea ce scriu reuşesc să ating sufletul oamenilor am prins curaj şi am continuat. Pe lângă scris, îmi place şi psihologia, pe care o şi studiez”, povesteşte Alexandra.
FOTO: arhivă personală
Până acum tânăra nu a publicat nimic. Are un blog pe care le postează, iar uneori le pune şi pe pagina de Facebook.
Una dintre poeziile scrise de ea şi adresată unui prieten:
Poţi să nu crezi nimic din tot ce-am spus,
Poţi să mă uiţi cum uiţi zăpada ce s-a dus,
Poţi să mă cerţi c-am îndrăznit să te opresc,
Însă nu poţi să-mi interzici să te privesc.
În gândul tău tăcut, bănuitor,
Probabil sunt un simplu trecător,
Însă acest neînsemnat, crede-mă, zău,
Îţi poartă chipul în sufletul său.
Şi dacă-n viaţa ta exista el,
Nu-ţi cer să te sacrifici în vreun fel:
Fiindcă nu pot să joc un rol ascuns,
Prietenia ta mi-ar fi de-ajuns.
Vă mai recomandăm:
Scaune rulante „sport” pentru persoane cu probleme locomotorii: Tenis şi baschet în scaun cu rotile