O minoră s-a folosit de o carte de identitate falsă pentru a părăsi tara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fata a vrut să iasă din țară pe la Nădlac

Polițiștii de frontieră de la Nădlac au prins o tânără de 15 ani care a încercat să iasă ilegal din România folosindu-se de o carte de identitate românească falsă.

Aceasta a fost prinsă în data de 29 septembrie.

„La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, ca pasageră într-un autocar înmatriculat în România, o persoană de sex feminin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate românească. Cu ocazia efectuării controlului documentelor de călătorie, poliţiştii de frontieră arădeni au constatat că documentul prezentat este fals, înscrisurile şi elementele de siguranţă ale acestuia diferă de elementele de siguranţă ale celor eliberate de autorităţile statului. În urma cercetărilor s-a constatat că persoana în cauză, este de cetăţenie română, este în vârstă de 15 ani şi are domiciliul pe raza judeţului Argeş. Persoana în cauză a apelat la această metodă deoarece nu deţinea documente legale pentru a ieşi din ţară”, spune agent principal de politie Adelina Limban.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică