O familie din Arad reclamă că autorităţile norvegiene i-au luat fără drept cei cinci copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În luna mai poliţiştii i-au intrat prin forţă în casă şi i-au luat pe copii, patru fetiţe şi un băiat. FOTO: Arhivă

O familie din Arad revenită din Norvegia reclamă că autorităţile acestui stat i-au luat fără drept cei cinci copii, părinţii solicitând ajutorul autorităţilor române pentru repatrierea copiilor, care au între şase luni şi opt ani, transmite Mediafax.

Autorităţile pentru protecţia copilului din Arad au primit o sesizare de la doi arădeni care susţin că cei cinci copii pe care îi au sunt instituţionalizaţi de câteva luni în Norvegia, ţară în care au lucrat în baza unor contracte de muncă legale şi din care s-au întors zilele trecute.

Potrivit relatărilor părinţilor, Marius Rădulescu şi Claudia Stancu, cei cinci copii pe care îi au împreună, cu vârste cuprinse între şase luni şi opt ani, le-au fost "luaţi fără drept din grijă" în luna mai, de când nu ar mai fi primit informaţii despre soarta lor.

Tatăl susţine că din 2004 a fost în permanenţă "hărţuit" de autorităţile norvegiene, care l-au acuzat de mai multe infracţiuni pe care arădeanul susţine că nu le-a comis. Conform lui Marius Rădulescu, anchetatorii norvegieni l-au acuzat iniţial de un jaf armat, fiind arestat preventiv timp de o lună, după care ar fi fost eliberat din lipsă de probe.

Arădeanul spune că imediat ce a fost eliberat, i-a dat în judecată pe poliţiştii norvegieni şi a câştigat procesul, moment din care ar fi fost hărţuit sistematic şi acuzat că nu-şi îngrijeşte corespunzător copiii. "Mi s-a făcut dosar fals pentru jaf cu armă, dar am fost în tribunal şi am câştigat după patru ani de procese. De atunci, sunt permanent în vizorul norvegienilor", spune bărbatul.

El afirmă că în luna mai poliţiştii i-au intrat prin forţă în casă şi i-au luat pe copii, patru fetiţe şi un băiat. "Fetiţele mergeau la grădiniţă, băiatul la şcoală (...) Mi s-a spus că îmi iau copiii pentru a-i da unei alte familii, că la ei sunt puţini copii pentru adopţii", a declarat Rădulescu. "Au intrat peste noi în casă, m-au bruscat, copiii plângeau, m-au bătut de faţă cu ei", acuză şi Claudia Stancu.

Reveniţi în ţară după ce nu au reuşit să-şi recupereze copiii, cei doi părinţi s-au adresat Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad, angajaţii acestei instituţii afirmând că au făcut o anchetă din care reiese că familia are locuinţă în Arad şi condiţii pentru a-şi creşte copiii. "S-a făcut o anchetă socială şi am sesizat mai departe Ministerul Muncii despre situaţia reală a cazului. Ne-am dat acordul cu privire la repatrierea de urgenţă a copiilor", a declarat joi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al DGASPC Arad, Angelica Stana.

Cei doi părinţi au angajat şi o casă de avocatură, pentru a le susţine cauza în faţa statului norvegian.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese