Nu mai sunt bilete la concertul rock-simfonic de la Filarmonică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arădenii sunt tot mai pasionaţi de concertele de la Filarmonică. Astfel şi concertul rock-simfonic programat de Filarmonica de Stat Arad, pentru joi se bucură de un interes mare din partea publicului.

Acest fapt i-a determinat pe organizatori  să reprogrameze concertul şi pentru a doua zi.

„Având în vedere cererea record de bilete înregistrată pentru concertul rock-simfonic, care va avea loc joi, 21 octombrie 2010, de la ora 19.30, la Filarmonica de Stat din Arad, conducerea instituţiei a hotărât reluarea spectacolului şi pentru a doua zi, respectiv, vineri, 22 octombrie, cu începere de la aceeaşi oră. Pentru concertul de joi, 21 octombrie, biletele au fost epuizate la doar câteva ore de la punerea lor în vânzare”, au spus reprezentanţii Filarmonicii.

Din programul celor două concerte fac parte prelucrări simfonice şi vocal simfonice din repertoriul formaţiilor Queen, Deep Purple, Blues Brothers, Rolling Stones, Beatles şi Kevin Costner and Modern West.

Corul Academic împreună cu Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat din Arad vor fi dirijate de maestrul Horst Hans Backer, cel care a realizat aranjamentul pieselor. Evenimentele se bucură de participarea extraordinară a actorului Claudiu Bleonţ.


Mai multe pentru tine:
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Primii pași spre reconciliere! Cum a decurs întâlnirea istorică de 55 de minute dintre Prințul Harry și Regele Charles, tatăl lui
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Catherine Zeta-Jones, pusă la zid din cauza unui comentariu deplasat despre un băiat de 12 ani
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Șeful Comisiei de Apărare conduce un Mercedes de 140.000 de euro, cumpărat de un magazin sătesc. Nu este trecut în declarația de avere
Singurul dictator sovietic înlăturat din funcție: «Hrușciov a demascat cultul lui Stalin după moartea lui, iar noi demascăm cultul lui Hrușciov cu el în viață»
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională