Moldovenii, turcii şi irakienii au ajuns în topul migraţiei ilegale la vămile arădene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Disperarea şi goana după bani forţează ilegal vămile arădene. Frontieriştii sunt puşi zilnic la grea încercare. Doar în 2010 aproape cinci sute de persoane au fost prinse la vămile arădene încercând să treacă ilegal graniţa.

Dintre aceştia, aproape două sute de persoane „inventariate” la vamă au fost moldoveni, turci, irakieni sau afgani care au încercat să-i păcălească pe vameşi, dar s-au ales într-un final cu dosare penale. „Cei mai mulţi transfugi au ales să se ascundă în locuri bine camuflate, dotate cu cele necesare pentru a putea trece frontiera. Aceştia ajung să se ascundă în containere de tir unde îşi fac lăcaşuri cu aer condiţionat şi au chiar frigider”, a spus Mihaela Leş, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad.

Cea mai mare captură de migranţi din acest an a adus la jumătatea lui august la vama Vărşand, 36 de transfugi din Afganistan şi Irak, ascunşi într-un locaş special amenajat, în interiorul unui automarfar încărcat cu hrană uscată pentru animale. Tot în luna august şi tot la vama Vărşand, alţi 24 de migranţi din Palestina, Afganistan, Irak, Bangladeş şi Iran au încercat să fenteze frontieriştii arădeni, ascunşi într-un TIR care transporta plăci de pal.

„Anul 2010 a reprezentat o perioadă activă pentru lucrătorii I.J.P.F. Arad, fiind constatate şi documentate un număr de 592 fapte de natură infracţională. În activitatea de combatere a migraţiei ilegale au fost depistate 477 persoane, care s-au ales cu dosare penale pentru trecere ilegală a frontierei ori tentativă, folosind documente de călătorie, în 301 de cazuri, dintre care peste 184 de carţi de identitate”, a mai spus Leş.

Dacă moldovenii s-au folosit de paşapoarte sau buletine româneşti contrafăcute, turcii în schimb au apelat la documente bulgăreşti pentru a trece vama. Afro-asiaticii în schimb şi-au încercat norocul la vamă în grupuri. După ce intrau în ţară, aceştia foloseau diferite mijloace de transport cu care să ajungă la frontieră, după care, odată cu lăsarea întunericului încercau să treacă vama în grupuri.

Mai multe pentru tine:
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent