Ministrul Educaţiei spune că unele dintre şcolile închise din mediul rural ar putea fi reînfiinţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pavel Năstase a fost prezent la  Arad Foto Claudia Untaru

Prezent la Arad pentru a participa la inagurarea noului sediu al Inspectoratului Şcolar Judeţean, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a afirmat că închiderea a 1.600 de şcoli începând cu 2006 nu a fost o măsură neapărat bună. Acesta ia în calcul redeschiderea unora dintre ele.

Ministrul susţine că s-a mers doar pe ideea de eficienţă economică, în timp ce siguranţa elevilor nevoiţi să facă naveta în centre de comună sau la oraş a fost neglijată.

„Din cauza închiderii şcolilor, au apărut şi microbuzele şcolare, a apărut naveta pentru elevi şi cadrele didactice. Avem semnale din teritoriu, de la cadre didactice şi elevi care se plâng pentru că fac naveta dintr-o parte în alta. Foarte grav este că aproape în fiecare săptămână sunt accidente în care sunt implicate microbuzele şcolare. Cred că mai eficient este să reînfiinţăm anumite şcoli”, a spus ministrul Pavel Năstase.


Acesta a afirmat că în perioada următoare va avea loc o analiză a reţelei şcolare, pentru ca unele unităţile abandonate să fie redeschise. "Vrem să vedem dacă sunt unele locaţii care, în funcţie de populaţia şcolară şi resursa cadrelor didactice, să fie redeschise, să gândim o realocare a acestor spaţii”, a mai spus ministrul.

Vă mai recomandăm: Ministrul Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, la inaugurarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad FOTO

Pavel Năstase, ministrul propus al Educaţiei: Sunt oameni care din naştere nu pot lua un Bacalaureat, sunt oameni care pricep mai greu lucrurile

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase