Milioane de „suflete neîmplinite”, pe Mureş VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fluturii trăiesc doar câteva ore

Pe Râul Mureş se poate asista în aceste zile la un spectacol deosebit oferit de natură. Este vorba despre spectacolul oferit de milioanele de efemeride, numite şi ”suflete neîmplinite” sau fluturii de rusalii, care trăiesc doar câteva ore.

Insectele trec de la stadiul de larvă, în care au trăit până la trei ani în nămolul apei, la stadiul de fluturi care mai trăiesc doar câteva ore, atât cât se împerechează şi depun ouă.

Tocmai de aici le vine şi numele de efemeride, pentru că aceste insecte au viaţă scurtă în stadiul de adult.

O legendă spune că efemeridele sunt spirite neîmplinite ale unor băieţi şi fete care au murit înainte de a-şi împlini menirea de soţ şi soţie, dar li s-a îngăduit ca o zi pe an să coboare pe pământ, în chip de fiinţă înaripată, pentru a cunoaşte iubirea. „În fiecare an venim la Mureş să le privim. A devenit pentru noi o tradiţie”, spune Marius.

Video: Adrian Borz

Efemeridele sunt numite şi rusalii pentru că apar, în general, în preajma sărbătorii religioase cu acelaşi nume.

Vă mai recomandăm: Cei mai mari gândaci din lume, dar şi cei mai frumoşi fluturi vii pot fi văzuţi la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi

Numele Râului Mureş vine de la copilul unui împărat

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare