Mai multe persoane din Arad forţau adulţii să cerşească, iar minorele să se prostitueze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chinuiau persoanele fără adăpost sau cele care proveneau din familii cu venituri reduse şi apoi le trimiteau la cerşit şi la prostituţie. Este vorba despre opt persoane, care făceau acest lucru de ani de zile. Acum toate se află după gratii.

Ioan Paul Bogdan, Ciprian Pintilie, Luminiţa şi Tatiana Rostaş, Gheorghe Gligor, Stelian şi Secret Fekete,  şi Preda Cornel sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori. Cu ei mai acţiona şi minorul Alin Gligor, de 17 ani. 

Destructurarea acestei grupări a fost făcută de către Ofiţerii Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Arad, sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT, Biroul Teritorial Arad.  Liderul grupului era Stelian Fekete.

„Cele opt persoane prin violenţă şi ameninţare au recrutat şi cazat zece victime, patru bărbaţi şi şase  minore, pe care ulterior le-au exploatat prin obligare la practicarea cerşetoriei şi prostituţiei. Fiecare trebuia să aducă pe zi 200 de lei”, spune procuror Dan Ilarie, şef DIICOT Arad. 

Stelian Fekete acţiona din anul 2004, iar până acum se pare că ar fi adunat împreună cu ceilalţi peste două miliarde de lei vechi. Toţi cei arestaţi supuneau victimele la chinuri groaznice.

Până în momentul de faţă se pare că 20 de persoane din Arad au fost chinute de către ei. Pe una au aruncat-o în canal împreună cu un cauciuc care ardea. Toţi cei care îndrăzneau să se opună păţeau la fel.

Procurorul de caz a dispus reţinerea  membrilor grupării pe o durată de 24 de ore, iar ulterior, având în vedere materialul probator existent la dosar şi modul extrem de violent în care membrii gruparii obligau victimele atât la practicarea cerşetoriei cât şi la practicarea prostituţiei,  instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă.

Ei riscă să stea după grati între 5 şi 20 de ani. Reprezentanţii Poliţiei spun că cercetările continuă.

Deoarece au mai fost asemenea cazuri în care diferite persoane sunt puse să cerşească oamenii legii roagă populaţia să nu mai dea bani la cerşetori, că poate doar aşa se vor potoli şi cei care îi obligă să facă acest lucru.

Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație