Lumea poveştilor la Galleria Arad - Teatru de păpuşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii sunt aşteptaţi la teatru de păpuşi

Galleria Arad va fi gazda în fiercare sâmbătă, între orele 12:00-13:00, unui teatru de păpuşi. De asemenea, în fiecare marţi, de la ora 10:00 la 12:00, în incinta mall-ului este organizat campionatul poveştilor, o activitate antrenantă, în care copiii sunt cei care devin povestitori, ei recitând poveşti.

Mai mult, nici o săptămână  nu se încheie la Galleria Arad fără ca micuţii prezenţi în mall să simtă magia poveştilor. Astfel, în fiecare vineri, între orele 18:00-19:30, se desfăşoară Seara Poveştilor Magice. „Încercăm şi având în vedere numărul tot mai mare al participanţilor, reuşim cu succes, să oferim copiilor clienţilor noştri bucuria trăirii alături de personajele de poveste, cele cu care am trăit si noi, adulţii de azi,  de care ne amintim şi acum cu plăcere.

Cu sprijinul unor profesionişti în domeniu, Galleria Arad oferă celor peste 150 de copii care frecventează săptămânal ediţiile Teatrului de păpuşi piese frumoase precum: “Vis de iarnă”, „Motanul încălţat”, “Aladinşi lampa fermecată”, “Jack şi vrejul de fasole”, “ Pinocchio”, “Muzicanţii din Bremen”.

Într-o astfel de ambianţă. Sub supravegherea unui personal calificat părinţii îşi pot lăsa copiii fără nici o grijă, în timp ce ei se află la cumpărături”, afirmă Judit Antal, PR&Events Manager.  Toate aceste activităţi sunt gratuite!

Vă mai recomandăm: A doua expoziţie National Geographic, deschisă în Galleria Arad

Gusturi şi tradiţie bavareză, în Galleria Arad

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online