Locurile de parcare din fața blocurilor vor fi inventariate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcarea devine un lux în 2010, chiar şi în faţa blocului

În perioada următoare, locurile de parcare din faţa blocurilor vor fi inventariate. Singurele investiţii prevăzute deocamdată vizează continuarea lucrărilor de pe Praporgescu, pe Calea Iuliu Maniu şi Petru Rareş.

Primăria Arad începe din această săptămână operaţiunea de inventariere şi numerotare a locurilor de parcare din faţa blocurilor, astfel încât acestea să poată fi scoase la licitaţie conform hotărârii votate de consilierii locali la finele lui 2009. În etapa următoare, locuitorii şi asociaţiile de proprietari vor fi înştiinţaţi despre hotărâre şi mai apoi se va trece la licitarea propriu-zisă a locurilor de parcare.
„Am înţeles că vor licita aceste locuri de parcare şi cine dă mai mult, acela va primi locul de parcare. Întrebarea mea este ce anume vor face cei ce nu câştigă licitaţia. Ne vom lua maşinile sub braţ?”, a declarat Mihnea Teodoriu, un şofer arădean, domiciliat în Micălaca.

Locuri de parcare insuficiente
Administraţia locală recunoaşte că sunt zone în oraş unde locurile de parcare dintre blocuri nu sunt suficiente. „Vor fi asociaţii care vor avea alocate zece locuri de parcare şi altele care vor avea 20, sau chiar mai multe, funcţie de distanţa dintre bloc şi locul de parcare propriu-zis. Este cazul cartierelor mari, cu multe blocuri şi cu multe apartamente”, a declarat Corina Drăghici, purtător de cuvânt al primăriei.
Deţinătorii de autoturisme vor plăti din 2010, minim 120 de lei pe an, taxă de parcare în faţa locuinţei. Situaţia parcărilor din centrul oraşului rămâne aceeaşi ca şi la finele anului trecut, chiar dacă numărul locurilor de parcare a crescut prin reabilitarea bulevardelor Dragalina şi Decebal. Locuri noi de parcare au mai fost create pe Iuliu Maniu şi Petru Rareş. Investiţiile în locuri de parcare continuă şi în 2010 pe cele două străzi, în vreme ce lucrările de pe Praporgescu, unde urmează să fie amenajate circa 300 de noi locuri de parcare, s-au reluat după Sărbători.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”