Liviu Pop cere ca ANI să facă dovada că el ştia de două săptămâni că urma să fie declarat incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social, s-a aflat astăzi la Arad. Acesta s-a întâlnit cu reprezentanţi ai sindicatelor şi a avut contacte cu oameni de afaceri.

De asemenea, a  ținut o conferință de presă la sediul PSD Arad, dar și la Prefectura Arad. Acesta a vorbit și despre ANI.

„Am  constatat cu tristeţe că preşedintele ANI, Horia Georgescu nu a învăţat ce înseamnă o funcţie publică apolitică şi continuă atacurile electorale. ANI s-a implicat într-o chestiune pur electorală. Preşedintele ANI are iarăşi o problemă cu miniştrii, mai ales cu persoana mea, şi îi cer public să facă dovada a ceea ce a spus, că miniştrii ştiau ce urmează să facă ANI. Să demonstreze că am fost informat de ANI în vreun fel, să facă dovada publică. Este o nouă minciună aruncată în spaţiul public. Am aflat de această incompatibilitate din presă, nu am fost informat oficial despre conflictul de interese”, a spus Liviu Pop. Acesta spune că i-a cerut lui Georgescu „să dovedească cei 300.000 de euro pe care i-a luat de la părinţi cu împrumut, dacă tranzacţiile sunt legale”.

Lege care a bulversat învățământul

Liviu Pop a mai vorbit și despre faptul că de la Arad a pornit o lege a educaţiei care a bulversat învăţământul românesc. Ministrul Liviu Pop a asigurat cadrele didactice din Arad că există un grafic de rambursare a banilor datoraţi de stat cadrelor didactice potrivit unor decizii ale instanţelor de judecată, în aşa fel încât sumele să fie plătite integral în timpul guvernării viitoare. 

Se rezolvă sitauția la Sanevit

În ceea ce privește Sanevit acesta a declarat că situația se va rezolva.

„În maxim o săptămână, la nivelul Ministerului Sănătăţii, împreună cu Ministerul de Finanţe şi cu Oficiul de Privatizare, se va înainta un memorandum prin care se va începe procedura de preluare a Sanevit, adică reluarea activităţii în zona respectivă, în aşa fel încât toţi angajaţii şi partenerii, foştii parteneri de afaceri ai fabricii, să îşi reia activitatea. e“, a declarat Liviu Pop.
   




Mai multe pentru tine:
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort