Istoria controversată a cetăţii Ineu: cum s-a transformat o fostă proprietate a lui Mihai Viteazul într-o „temniţă“ pentru copiii cu dizabilităţi în comunism
0Cetatea din localitatea arădeană Ineu are un trecut glorios. A fost reşedinţă de vară a principilor transilvăneni, iar apoi a ajuns cămin pentru copii cu dizabilităţi în vremea comuniştilor.
Este vorba despre o cetate de o valoare inestimabilă, operă a arhitecturii Renaşterii târzii, încadrată în Lista Monumentelor Istorice în clasa A.
Cetatea nu este atestată documentar decât târziu, în cursul secolului al XV-lea. Prima ei consemnare este din anul 1472. Mai târziu, importanţa cetăţii a crescut, devenind centrul unui mare domeniu nobiliar, compus din circa 30 de sate. Ea capătă importanţă după 1541 când, alături de Caransebeş, Lugoj şi Oradea, devine o verigă însemnată în centura vestică de apărare antiotomană. A făcut parte din fortificaţiile lui Iancu de Hunedoara, a fost asediată şi cucerită de otomani în 1566 şi 1658, a fost reşedinţă de sangeac (diviziune administrativă turcă), a intrat în posesia lui Mihai Viteazul în 1599, a fost cucerită de habsburgi, a fost centru de regiment grăniceresc care păzea graniţa dintre Imperiul Austriac şi paşalâcul de Timişoara, iar începând cu 1745 a fost părăsită.
Adevăratul autor al construcţiilor astăzi vizibile a fost magnatul Gabriel Haller (între anii 1645-1652). Din timpul ocupaţiei turceşti ne-a rămas o descriere a fortăreţei, realizată de călătorul Evlia Celebi la 1660:
„Este o cetate în formă pătrată, aşezată pe malul râului Criş, are bastioane mici de piatră, iar în fiecare din ele încap o mie de oameni, fiecare are câte 10 tunuri. Prin şanţurile cetăţii curge doldora râul Criş. În interiorul cetăţii se află cetatea nouă. E o mică cetăţuie în care în afară de odăile ienicerilor nu se mai află nimic altceva. În cele patru colţuri sunt patru turnuri solide, cu acoperiş de scânduri şi cu ziduri late de 20 de picioare. Această cetate interioară are o poartă spre apus şi şanţul acesteia e plin de apa râului. Oraşul are 800 de case".
Reparaţie, în timpul lui Ceauşescu
Singura dată când cetatea a beneficiat de reparaţii a fost în timpul regimului Ceauşescu, în anii '70, dar intervenţiile au afectat starea iniţială a acesteia. Directorul Direcţiei de Cultură menţionează:
„În anii 1974-1976 au fost făcute, pe baza unui proiect executat de către Ministerul Muncii, intitulat «Dezvoltarea Şcolii speciale Ineu-reamenajări interioare», următoarele lucrări: consolidare planşee cu grinzi armate; intervenţii la şarpantă în partea de sud a cetăţii; subzidiri la corpul de clădire din partea de sud a cetăţii; reparaţii tâmplărie; reamenajări şi compartimentări interioare; instalaţii sanitare şi de incendiu; instalaţii electrice; instalaţii de încălzire".
Dincolo de povestea cetăţii, care arată astăzi într-o stare deplorabilă, edificiul mai ascunde o istorie tragică, cea a şcolii speciale create în timpul regimului comunist pentru cei cu deficienţe psihice şi fizice.
Copiii de care atât părinţii, cât şi regimul se deziceau erau „închişi" aici: „În prezent se mai păstrează amprenta copiilor care au trecut prin şcoala din cetate. Vechile duşuri aduc aminte vizitatorului de lagărele naziste, în care copiii erau nevoiţi să se spele o dată pe săptămână, când era apă caldă. Sala de sport, în care au mai rămas şi acum doi pereţi vopsiţi, este şi ea în paragină. În ceea ce priveşte soarta celor care au avut ghinionul să înveţe lecţia dură a vieţii între zidurile fortăreţei, lipsa mâncării, frigul şi nu în ultimul rând sistemul au făcut ca rata supravieţuirii să fie foarte mică. Astăzi, toate acestea au rămas pradă istoriei, la fel ca întregul edificiu."
După 1989, lucrurile s-au schimbat în cadrul acestei şcoli speciale, iar din 1998 aceasta, intitulată azi Grupul Şcolar „Sava Brancovici", a părăsit clădirile cetăţii propriu-zise, folosind nişte anexe, al cărui interior a fost amenajat pentru săli de curs, dormitoare, ateliere, grupuri sanitare.
Se doreşte ca cetatea să fie introdusă în circuitul turistic şi cultural.
Oraşul Ineu se află în judeţul Arad, amplasat în Câmpia Cermei, pe râul Crişul Alb, la 55 km nord-est de municipiul Arad. Din punct de vedere administrativ, de oraşul Ineu aparţine şi satul Mocrea (atestat c. 1160). Ineul este poarta de intrare în Ţara Zarandului.
Vă mai recomandăm: