Învingătorii luptei cu „Vârful Spiritelor” se pregătesc de campania ”Vezi Peru!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anul trecut, la jumătatea lui august, se întorceau victorioşi din lupta purtată la peste şapte mii de metri înălţime cu vârful Khan Tengri. De data aceasta, alpiniştii arădeni se pregătesc din nou de drum.

Pavel Tipei (un inginer de 57 de ani), Sorin Rechiţan (psiholog pasionat de fotografie, 35 de ani), Aurel Sălăşan (tot inginer, 26 de ani) şi Sergiu Jiduc (student, 20 de ani), vor pleca în această vară în Peru.

Expediţia lor, poate fi rezumată astfel: două luni de zile, patru vârfuri de 6000 – 6800 de metri altitudine, multă tehnică, prima expediţie arădeană în Peru şi o premieră naţională în ceea ce priveşte urcarea unei rute tehnice pe Yerupaja sau Jirishanca. 

În plus, pentru prima dată o expediţie arădeană de asemenea anvergură ne invită pe toţi să vedem Peru împreună. Oricine poate fi părtaş la expediţia lor. Tot ce trebuie să faceţi este să vă lăsaţi ochii fotografiaţi, mai apoi imprimaţi pe steagul expediţiei, iar cei patru ne vor duce pe toţi cu ei în Peru, acolo unde putem admira, la modul figurativ, tot ceea ce văd şi ei.

Şi pentru că ei au nevoie de circa 10.000 de euro pentru această aventură, ”biletul de călătorie” pentru orice arădean dornic să-i susţină şi să participe la această expediţie costă minimum 50 de lei. Campania de strângere de fonduri pentru expediţie, ” Vezi Peru!”se va derula timp de trei săptămâni, până în data de 31 mai, la Cafe Boeme (str. Episcopiei, la intersecţia cu Mărăşeşti, Arad), timp în care toţi cei ce doresc să se implice, pot veni aici pentru a li se face fotografiile de rigoare şi pentru a dona banii aferenţi.

Lupta cu înălţimile

Cei patru alpinişti arădeni au mai fost împreună într-o expediţie în anul 2009, în Caucaz, atunci când au cucerit cel mai înalt vârf din Europa, Elbrus (5.642 de metri), vârf inclus în aşa numitul grup al “celor şapte vârfuri”, reprezentând maximele alpine ale celor şapte continente. Tot în aceeaşi formaţie au mai cucerit Alpii în 2008, iar în 2010, Aurel Sălăşan şi Sergiu Jiduc au reuşit să urce pe Khan Tengri (7010 m). Astfel, Sergiu Jiduc devine cel mai tânăr alpinist român care urcă un vârf de peste 7.000 de metri.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie