Instituţiile şi supermarketurile au program special de Revelion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În preajma sărbătorilor magazinele sunt luate cu asalt de clienţi FOTO Adevărul

Reprezentantii Enel anunţă că în perioada sărbătorilor de iarnă,  programul de funcţionare al Punctelor Enel şi al casieriilor din judeţul Arad suferă modificări.

Astfel, în 31 decembrie 2012, programul de funcţionare, este de la ora 8.00 la ora 13.00. În 1 şi 2 ianuarie 2013, nu se lucrează, fiind sărbători legale. În 03 şi 04 ianuarie 2013, se lucrează după programul obişnuit, de la ora 8.00 la ora 16.00.

Permanenţă

Reprezentanţii Prefecturii Arad anunţă şi ei că în perioada zilelor de sărbătoare legală de la sfârşitul lunii decembrie, la instituţia prefectului se va institui regimul de permanenţă. „Împreună cu subprefectul şi cu ceilalţi colegi ai mei vom asigura permanenţa la nivelul Instituţiei Prefectului. Astfel în zilele 29, 30, 31 decembrie, 1 şi 2 ianuarie, în instituţie vor fi 24 de ore din 24 colegi care vor răspunde la telefoane şi vor ţine legătura cu celelalte instituţii de la nivel local sau central. În zilele 3 şi 4 ianuarie, vom avea program de lucru normal”, a declarat prefectul judeţului Arad, Cosmin Pribac.
 

Programul la paşapoarte

De asemenea, reprezentanţii Prefecturii Arad au anunţat şi care va fi programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple. Acesta va fi următorul: 31 decembrie şi 1,2 ianuarie vor fi zile libere; 3-4 ianuarie va fi program normal: în zilele de joi între orele 8.30 şi 18.30, în zilele de vineri între orele 8.30 şi 16.30.

Programul la permise

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere va avea în aceste zile următorul program cu publicul: 31 decembrie şi 1,2 ianuarie vor fi zile libere iar 3-4 ianuarie va fi program normal: în zilele de joi între orele 10 şi 18, în zilele de vineri între orele 9-14.

Farmacii

Farmaciile cu program non-stop sunt: Sinapisstr. Vasile Alecsandri, Noua Farmacie - str. Andrei Şaguna, dar şi pe Calea Aurel Vlaicu (lângă UTA) şi pe Bulevardul Revoluţiei (lângă Teatru).

Program supermarketuri


METRO:
30 decembrie: 7.00 - 22.00
31 decembrie: 8.00 -  16.00
1 ianuarie: INCHIS
2 ianuarie: 8.00 - 16.00
3 ianuarie PROGRAM NORMAL

SELGROS
30 decembrie: 6.00 - 24.00
31 decembrie: 6.00 - 16.00
1 ianuarie: ÎNCHIS
2 ianuarie: 7.00 - 22.00

REAL HYPERMARKET
30 decembrie: 8.00 - 23.00
31 decembrie: 8.00 - 20.00

LIDL
31 decembrie 08:00-18:00 (în unele magazine programul se prelungeşte)
2 ianuarie 2013 09:00-15:00

BILLA
30 decembrie: 7.00 24.00
31 decembrie: 7.00 20.00
1 ianuarie: ÎNCHIS
2 ianuarie: 9.0021.00

KAUFLAND
30 decembrie: 07:00-23:00
31 decembrie: 07:00-18:00
1 ianuarie 2013: ÎNCHIS
2 ianuarie 2013: 09:00-18:00

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”