Video Incendiu violent la un mall din Arad. Flăcările au fost stinse

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă după-amiază, la un incendiu violent izbucnit la un mall din municipiul Arad. Locuitorii din oraș au primit un mesaj RO-Alert pe telefon.

UPDATE ISU Arad a anunțat că incendiul a fost lichidat.

UPDATE  Flăcările s-au extins și la fațada clădirii. Este afectată o suprafață de 300 de metri pătrați.

ISU Arad precizează că nu se aflau persoane în interior în momentul producerii incendiului, întrucât mallul  (Agora) era în renovare.

Doi angajați care interveneau la înălțime pentru stingerea flăcărilor au fost coborâți în siguranță de pompieri și sunt investigați de echipajele medicale aflate la locul incendiului.

 Știrea inițială

„Incendiu izbucnit la deșeuri menajere din curtea unui centru comercial, aflat în renovare, din municipiul Arad. Incendiul se manifesta violent, flăcările propagându-se și în interiorul centrului comercial”, a precizat ISU Arad.

La fața locului intervin șase autospeciale de stingere, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțimi, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD.

„Pentru eficientizarea misiunii, echipajele locale de intervenție au fost suplimentate cu două cisterne (de 30.000 l) și o autospecială de stingere, de la ISU TM”, mai precizează ISU Arad.

Incendiul se manifestă pe sute de metri pătrați. FOTO ISU Arad

Din fericire, nu există victime. 

 A fost transmis un mesaj Ro-Alert

Pentru protecția populației aflată în proximitatea zonei de manifestare a incendiului, a fost transmis mesaj Ro-Alert.

„INCENDIU major cu degajări mari de fum produs la AGORA MALL – zona CALEA AUREL VLAICU. Ocoliți/evitați zona. Lăsați libere căile de acces pentru forțele de intervenție. Respectați recomandările dispuse de autorități.”, se arată în textul mesajului transmis de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

Incendiul s-a extins rapid. FOTO captură Video ISU Arad

Știre în curs de actualizare

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi