Imagini unice cu tramvaiul de vară „Malagamba”, care circula într-un mare oraș din vestul României în 1948 FOTO

0
Publicat:

Persoanele trecute de 60 de ani din zona de vest a țării își aduc aminte de primul tramvai din Arad care mergea pe linii și nu avea geamuri, pe timp de vară fiind o plăcere să călătorească cu el. 

Fotografia cu tramvaiul se găsește într-o carte din arhiva CTP Arad

Oamenii spun că primul astfel de tramvai al Aradului poreclit ,,Malagamba” a circulat cu mai bine de 70 de ani în urmă având numărul de înmatriculare 2 și era de culoare galbenă fiind mult mai «decoltat» decât cel din anii 90.

Era contruit la Uzina de Vagoane FOTO CTP Arad

Pe timp de vară era foarte plăcut să călătorești la bordul lui. Era foarte zgomotos din cauza transmisiei prin intermediul roților dințate”, scrie Stelian Ponta la o postare pe pagina de Facebook Aradul de Altădată în care se discuta despre tramvaiul de vară.

Cei care nu își aduc aminte de primul tramvai își aduc aminte de cel din anii 90. De exemplu, Bohus Blazey spune că își aduce și el aminte de tramvaiul respectiv, deoarece tatăl lui era vatman: „Îmi aduc aminte de tramvaiul respectiv, am și călătorit cu el de altfel în acei an tatăl meu fiind vatman”. Un alt arădean mărturisește că abia aștepta să vină vara să circule cu acest tramvai.

Tramvaiul în anul 1997 FOTO Aradul de Altădată

 Directorul Companiei de Transport Public Arad, Claudiu Godja, a declarat că cel vechi, cel vechi a fost scos din uz, deoarece s-a ruginit neavând geamuri. S-a dorit introducerea lui pe linii, în urmă cu câțiva ani, însă nu a fost posibilă. 

Imaginea care circula pe Facebook cu tramvaiul de vară în anul 2018 FOTO Tramvaie în Arad

De asemenea, directorul CTP Arad ne-au pus la dispoziție câeva fotografii cu tramvaiul cu Numărul 2, când a avut loc inaugurarea linei spre Pod Aradul Nou din data de 23 august 1948.

În imagini se vede cum o mare de oameni așteaptă nerăbdători acest tramvai.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”