Ildiko Sereş face campioane din micile arădence

Antrenoarea s-a mutat la Arad, unde, cu pasiune şi răbdare, le iniţiază pe junioare în tainele baschetului.

PROFIL
Născută: 17 iulie 1983, Timişoara
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Timişoara
Experienţă: antrenează de şapte ani
Familie: necăsătorită

Pasiunea pentru sport, pentru baschet în special, este o moştenire de familie, tatăl său fiind baschetbalist de performanţă, la Poli,  iar mama sa practicând atletismul. „Fac baschet din clasa a III-a, în urma unei selecţii şcolare, dar cu siguranţă aş fi făcut sport oricum. Ambii părinţi au fost sportivi, aşa că e boală genetică”, spune, râzând, tânăra antrenoare.
A făcut performanţă ca jucătoare până la vârsta de 17 ani, ajungând să joace la nivel de Divizia B, dar, din cauza unei accidentări, a fost nevoită să renunţe. „În 2000 am avut o accidentare serioasă cu rupturi de ligamente şi nu am mai putut juca la nivel de performanţă. Pe vremea aceea, intervenţiile şi tratamentele pentru acest tip de accidentări erau la început şi nu m-am operat”, povesteşte Ildiko Sereş.
Alegerea unei cariere de antrenoare nu a fost deloc dificilă pentru tânăra de doar 17 ani. „Antrenoarea pe care am avut-o ca jucător, doamna Gal Diaconescu, este un om care mi-a marcat fără îndoială evoluţia. E un om cu totul deosebit şi un model pentru mine”, explică fosta baschetbalistă, care adaugă că astfel s-a hotărât să dea la facultatea de profil de la Timişoara.
A antrenat încă din anul trei de facultate la CSS Bega, iar în urmă cu cinci ani s-a mutat la Arad, unde lucrează în cadrul Clubului Sportiv Şcolar Gloria.

Performanţă cu multă muncă
În prezent lucrează cu aproximativ 50 de fete, de la categoria junioare I, la baby şi eleve de clasa I şi a II-a, care în sistemul românesc nu sunt clasificate. „Cu fetele de la junioare I am reuşit ca anul trecut să devenim vicecampioane naţionale, iar în acest an ne-am calificat la turneul final ce va avea loc la Bucureşti”, povesteşte cu mândrie tânăra antrenoare.
Aceste rezultate au în spate ore întregi de antrenamente şi de muncă asiduă. „Facem antrenamente de şase ori pe săptămână, câte două ore, iar cu cele mai mici, între două şi patru antrenamente săptămânale”, mai spune Ildiko Sereş.
Aceasta recunoaşte că satisfacţia cea mai mare a muncii ei, cea mai rapidă, se vede la categoria micuţelor de clasa I şi a II-a, unde progresele sunt extraordinare. „Când vin prima dată în sală, nu ştiu nici să se lege la şireturi ca lumea, iar după şase luni dau coş. E extraordinar din acest punct de vedere. La fetele mai mari, satisfacţiile sunt de altă natură, dar sunt la fel de importante”,  mărturiseşte antrenoarea.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt cele mai mari performanţe ca antrenor, cele mai mari bucurii?
Am reuşit ca în fiecare an să am fete la divizia naţională sau în lotul naţional. Şi acum am fete în ambele competiţii şi asta înseamnă că facem ce trebuie. Bucuria e mare în astfel de situaţii, la fel ca de fiecare dată atunci când câştigăm.

De ce ai recomanda unui părinte să-şi dea copilul la baschet?
În primul rând pentru că este un sport colectiv şi unul nu foarte dur, spre deosebire de handbal, de exemplu. E un sport spectaculos şi fiind colectiv, unul dintre cele mai importante lucruri e socializarea. Fetele merg în deplasări împreună, mănâncă împreună, dorm împreună.

Ce-i place
„Călătoriile, plimbările, cititul şi să mă uit la filme”, spune Ildiko Sereş. Tânăra adaugă că este îndrăgostită iremediabil de mare, unde s-ar duce oricând, cu cea mai mare plăcere.

Ce nu-i place
„Nu îmi place minciuna defel”, răspunde fără să ezite Ildiko Sereş. Antrenoarea mai spune că nu îi plac şi nu înţelege oamenii care fac rău fără niciun motiv palpabil, doar din invidie.