Hoţii au dat un tun de 40.000 de lei la un bancomat din centrul oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bancomat

Hoţii au dat năvală la bancomatul de lângă sediul ENEL, de unde au furat aproximativ 40.000 de lei. Cum în zonă nu există un sistem de supraveghere, poliţiştii au acum misiune grea să-i găsească pe hoţi.

Hoţii şi-au croit drum către bancomat prin clădirea ENEL-ului după ce au forţat un geam, apoi au intrat într-o magazie, unde au spart uşa acesteia, reuşind astfel să ajungă la bancomatul din care au furat caseta metalică.

Un angajat a anunţat poliţia în momentul când acesta a venit la lucru. Se pare că banca ce deţinea bancomatul a mai fost avertizată să-şi instaleze un sistem de supraveghere sau care să asigure paza ATM-ului.

„Unitatea bancară ce deţinea bancomatul de la sediul ENEL a fost avertizată de patru ori că este necesară instalarea unui sistem de supraveghere”, a spus Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Poliţiştii încearcă acum cu ajutorul probelor adunate de la faţa locului să dea de urma hoţilor şi de cei 40.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța