Hobby de orăşean: pescuit printre PET-uri în mijlocul Aradului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pescarii din Arad îşi întind beţele pe lacul de la Podgoria. Prind şi peşte, chiar dacă apele sunt sufocate de mizerie. Medicii avertizează că ce se prinde în undiţă la Podgoria este departe de a fi comestibil, deşi recunosc că până acum nimeni nu s-a îmbolnăvit de la peştele „urban”.

Indiferent că sunt amatori sau profesionişti, pescarii arădeni şi-au făcut o obişnuinţă din „a da cu bâta” în lacul de la Pădurice. Zona verde de pe obrazul oraşului îşi găseşte zilnic câţiva pasionaţi ai pescuitului pentru care lacul a devenit cu timpul o sursă de hrană gratuită.
„De 45 de ani sunt pescar. Aici veneam şi când eram mic şi pescuiam cu ce apucam. Nu ne speriem noi de starea apei pentru că nu e prima oară când pescuim în asemenea condiţii. Avem şi un motiv în plus să venim: se spune că aici sunt exemplare mari, care ajung la zeci de kilograme”, a spus Silviu Mirea, un pescar de 58 de ani.

Riscă pe propria piele

Deşi mătasea broaştei şi gunoaiele au pus stăpânire luciul apei, pescarii dau din umeri atunci când vine vorba de propria sănătate. „Lacul musteşte de pet-uri şi de gunoaie, dar ce să facem. Dacă nimeni nu se ocupă de el, suntem nevoiţi să pescuim printre gunoaie”, a spus Ciprian Balint, un tânăr de 27 de ani.
Pe de cealaltă parte, medicii avertizează că riscul îmbolnăvirilor cauzate de consumul de peşte din lac este ridicat.

„Se ştie că zona respectivă este cu probleme. Nu am avut momentan cazuri de toxiinfecţie din cauza consumului de peşte din lac, dar niciodată nu e prea târziu. După felul cum arată apa şi mai ales pentru că nu se ocupă nimeni de igienizare, recomand celor care vor să pescuiască acolo să o facă doar de plăcere, nicidecum să mai şi consume”, a declarat Cosmin Popa, medic. Curăţenia pentru „balta” de la Podgoria este responsabilitatea autorităţilor locale.

Fără speranţe pentru pescari

Deşi s-a încercat organizarea concursurilor pe lac, starea deplorabilă a acestuia nu le- a permis pescarilor să-şi întreacă iscusinţa într-ale pescuitului. „Am încercat de mai multe ori să organizăm aici concursuri de pescuit, mai ales pentru copii, dar nu ni s-a dat voie”, a spus Dorel Hărşan, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Pescarilor Sportivi Arad.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție