Greşeli frecvente pe care le fac bolnavii. Care sunt situaţiile în care antibioticele nu-şi găsesc locul nicicum în tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: ugc.kn3.net/

Mulţi români diagnosticaţi cu diverse afecţiuni obişnuiesc să ia antibiotice „după ureche“ şi să le folosească atunci când nu este necesar. Un medic din Arad ne spune care sunt cele mai frecvente greşeli pe care le fac pacienţii.

Unii iau antibiotice atunci când au gripă, alţii când îi doare măseaua, însă medicul arădean Otilia Ţigănaş spune că nu trebuie să se facă astfel de greşeli.

 „Vin la mine pacienţi care spun că au luat Oxacilină la gripă, fiindcă după trei zile tot mai tuşeau. Viroza respiratorie (pe care impropriu o numim gripă) n-are nimic comun cu antibioticul. Dimpotivă, acesta îi face rău. După trei zile tuşeti, fiindcă aşa-i viroza. Toate virozele sunt aşa. E normal să mai tuşeşti, în context, – nu trei zile, chiar zece”, explică medicul.

Aceasta punctează că alţi pacienţi spun că au luat antibiotic doar o zi sau două. „Două Ampiciline abandonate, subdozate, pot fi mai rău decât deloc. Deci, dacă tot te-ai apucat de ceva ce nu era cazul, măcar nu opri la primele tablete. Ia-le în doză corectă şi timp destul”, mai spune Otilia Ţigănaş.

Mai sunt persoane care iau antibiotic când au dureri de măsele: „Antibioticul în stomatologie este rareori bun. Mai rar decât la tuse sau febră, zău. Dacă te doare dintele, medicul dentist va acţion mecanic, local, asupra nervului. Antibioticul nu-i dentist. Nu poate înlocui dentistul”.

Medicii mai spun că folosirea antibioticelor în cazul răcelilor şi a bolilor virale poate avea efecte secundare periculoase de-a lungul timpului deoarece aceasta practică contribuie la creşterea rezistenţei bacteriilor la antibiotice.

Fenomenul poartă denumirea de rezistenţă bacteriană sau rezistenţă la antibiotice. Una dintre cele mai presante probleme de sănătate publică este rezistenţa la antibiotice. 

Vă mai recomandăm: 

Trei greşeli care pot duce la înec. Cum le putem evita

Cum trebuie să procedăm atunci când am fost muşcaţi de căpuşe. Medic: „Este puţin probabil să faci boala Lyme“

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG