Geta Gherman spune că după 34 de ani de învăţământ nu va mai urma o facultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Educatorii şi învăţătorii trebuie să urmeze o facultate în următorii şase ani pentru a-şi continua activitatea în funcţiile didactice pe care le ocupă în învăţământ.

Decizia nu este privită bine de o parte dintre dascălii arădeni. Sindicatele sunt nemulţumite deoarece modificarea ordonanţei presupune ca aceste cadre didacticescoată bani din buzunarul propriu pentru a urma o facultate.

„Un profesor care a făcut Liceul Pedagogic şi are 30 de ani vechime este un meseriaş. Nu-l schimbă acum o hârtie după doi-trei ani la facultate. Sunt educatori sau învăţători care au 50 şi ceva de ani şi riscă să-şi piardă postul la câţiva ani înainte de pensie“, spun reprezentanţii sindicatului din Arad.

În judeţul Arad cei mai mulţi dascăli care nu au facultate sunt trecuţi de 50 de ani şi speră că vor ieşi la pensie şi nu vor fi afectaţi. Un astfel de caz este şi cel al educatoarei Geta Gherman, de la Grădiniţa PP 12 din Arad.

Aceasta a terminat Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal” Arad în anul 1979. De atunci, adică de 34 de ani, ea practică aceeaşi meserie şi anume aceea de educator.

Prin mâna ei au trecut zeci de generaţii. Geta Gherman se numără printre educatoarele din Arad cu rezultate desosebite. Are toate gradele didactice luate. De asemenea, în aceşti ani mereu a fost în pas cu ceea ce este nou şi s-a adaptat la cerinţe. An de an are diverse acţiuni în care sunt implicaţi toţi copiii grupei, cum ar fi cele ecologice. Este o educatoare, despre care părinţii spun că nu ar renunţa pentru nimic în lume.

„Am 54 de ani şi 34 de învăţământ. Nu cred că voi merge la facultate, deoarece sper să mă pensionez în aceşti ani. Poate doar dacă ne oferă anumite facilităţi voi urma o facultate. Colegele mele mai tinere au mers în urmă cu câţiva ani la facultate, dar la mine nu mai are rost”, spune Geta Gherman.
Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă