FOTO Tinerii arădeni promovează activităţile de recreere din Parcul Natural Lunca Mureşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primului ghid turistic de promovare al ariei protejate, dar nu oricum, ci prezentând din punct de vedere turistic şi comunităţile din vecinătatea sa a fost finalizat.

Ghidul a fost realizat în cadrul unui proiect al Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului, împreună cu Excelsior Arad - „Asociaţia Pentru Promovarea Valorilor Naturale şi Culturale ale Banatului şi Crişanei”.

Proiectul a fost derulat cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, în cadrul programului „Proiecte de Tineret, Învăţământ şi Recreative”. Scopul acestui proiect, derulat în parteneriat, a fost realizarea primului ghid turistic de promovare al ariei protejate, dar nu oricum, ci prezentând din punct de vedere turistic şi comunităţile din vecinătatea sa. În ciuda faptului că Administraţia Parcului a avut întotdeauna o strânsă relaţie cu autorităţile locale şi comunităţile din zonă, până la momentul executării acestui ghid, mesajele lor au fost rareori integrate în materiale de promovare având un scop comun.

Tocmai de aceea, acest ghid nu se va concentra doar asupra prezentării gamei tot mai bogate de servicii oferite de Administraţia Parcului Lunca Mureşului (cum ar fi: programele de educaţie ecologică, încurajarea eco-turismului, promovarea atracţiilor prin trasee turistice etc.) ci va creiona un tablou general cât mai actual al întregii zone, prin oferirea de informaţii asupra comunităţilor existente aici, cu istoria, cu obiceiurile şi tradiţiile lor folclorice, cu obiectivele de interes turistic, cu monumentele, cu produsele tradiţionale, cu serviciile de cazare etc.

Pin realizarea acestui tip de mesaj de promovare integrat, Administraţia ariei protejate poate încuraja şi sprijini efectiv localităţile limitrofe să-şi dezvolte o platformă de promovare a eco-turismulu, a agro-turismului şi altor activităţi conexe care nu au un impact negativ asupra parcului natural. Localităţile prezente şi prezentate în acest ghid sunt: Arad, Zădăreni şi Bodrogu Nou, Felnac şi Călugăreni, Pecica, Turnu, Sederhat şi Bodrogu Vechi, Secusigiu, Munar, Satu Mare şi Sânpetru German, Semlac, Şeitin, Periam şi Periam Port, Sânpetru Mare şi Igriş, Nădlac şi Cenad. De asemenea, două obiective de mare interes cultural, religios şi istoric din zonă au propria lor prezentare, respectiv: Mănăstirea Hodoş-Bodrog şi Mănăstirea Bezdin.

Ca modalitate de lucru, în acest proiect au fost angrenaţi şi mai mulţi tineri care au participat la un simpozion al organizatorilor, moment în care s-au analizat obiectivele turistice din zonă din punctul de vedere al mesajului de promovare şi al găsirii unei modalităţi eficiente de sensibilizare a publicului tânăr asupra valorilor naturale, culturale şi istorice care ne înconjoară.

Bugetul proiectului a fost de 13.440 de lei, bani care au fost accesaţi în cadrul sesiunii de proiecte din luna mai a Primăriei Municipiului Arad, prin programul „Proiecte de Tineret, Învăţământ şi Recreative”. Rezultatul proiectului constă în realizarea Ghidului turistic în format digital şi a unei secţiuni interactive de promovare pe pagina www.luncamureşului.ro. Nu în ultimul rând, conţinutul final al ghidului va fi pus la dispoziţia primăriilor şi administraţiilor locale care îl vor putea folosi în viitoarele lor acţiuni de promovare turistică locală.  

Un important obiectiv de viitor al Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului şi al Asociaţiei Excelsior Arad este acela de a găsi şi de a accesa alte fonduri pentru tipărirea pe hârtie a ghidului turistic într-un număr mare de exemplare, care să permită distribuirea la punctele de informare turistică sau la agenţiile de turism. Astfel, utilitatea acestui instrument se va concretiza în mai buna cunoaştere a unei zone destul de puţin promovate în întregimea ei.

Vă mai recomandăm: FOTO Parcul Natural Lunca Mureşului a fost gazda Cupei „Picii” la ciclism

FOTO Excursii călare, atelier de împletit nuiele, acrobaţii pe bicicletă şi concurs de tir, la Ziua Parcului Natural Lunca Mureşului

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”