FOTO Târg de Crăciun fără bani de la buget, pe model olandez: a participat toată comuna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şi caii au fost pregăţişi de sărbătoare FOTO Adevărul

Au preluat ideea din Olanda şi au organizat cel mai frumos târg dedicat sărbătorilor de iarnă. Acesta s-a desfăşurat în localitatea arădeană Şimand.

Trei tinere din judeţul Arad, inspirate de o idee din Olanda, au organizat un târg al sărbătorilor de iarnă ieşit din comun, în comuna Şimand. Totul a avut loc cu participarea oamenilor din comunitate, fără a cheltui bani de la bugetul local, pentru că nimeni nu a pretins o remuneraţie.

Dincolo de partea financiară, localnicii au fost foarte încântaţi de faptul că s-a păstrat tradiţia. Nu au lipsit costumele populare, chiar şi Moş Crăciun a venit într-o căruţă impodobită cu straie populare româneşti şi până şi caii au fost gătiţi de sărbătoare. Totul a ţinut trei zile şi, conform celor trei organizatoare, toată suflarea comunei a fost prezentă şi implicată. Au fost tarabe cu mâncare caldă, vin fiert, ceai, dar şi ornamente de Crăciun şi jucării. Au fost mobilizaţi toţi copiii din şcolile şi grădiniţele din Şimand, nu au lipsit corurile conduse de preoţii din Şimand, ansamblurile populare şi soliştii de muzică populară.

„Anul trecut, în luna decembrie, profesorul Doru Gencz, de la şcoala gimnazială din localitate, în urma unei vizite primite de la nişte colaboratori ai «Asociaţiei pentru mai multă umanitate», din Olanda, a avut aceasta idee, de a organiza un astfel de târg la noi acasă. Ideea lui a fost preluată de Monica Mureşan şi Ramona Bianca, care mi-au amintit-o şi care au vrut ca acest târg neapărat să se organizeze. Am acceptat implicarea în proiect şi m-am dus la primărie, pentru a vedea dacă putem concretiza. Comuna Şimand, împreună cu Consiliul Local, au încheiat un parteneriat cu asociaţia şi s-a pornit la drum“, spune Laura Bejan, preşedintele „Asociaţiei pentru mai multă umanitate“.

Laura Bejan explică, la rândul ei, că toţi cei care au făcut lucrurile posibile, de la solişti la sunetişti sau prezentatori, au luat parte la eveniment fără să ceară să fie plătiţi. De asemenea, voluntarii care fac parte din asociaţie au răspuns şi ei prezent în toate cele trei zile cât a ţinut evenimentul.

Mai puteţi citi:

 Pregătiri pentru Crăciun. Orăşelul Copiilor se deschide pe 15 decembrie

Crăciunul pe înţelesul tuturor. Ce este de fapt această sărbătoare şi cât din ea este cu adevărat tradiţional şi spiritual. Nici până azi nu se ştie de unde vine cuvântul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani