FOTO S-a deschis sezonul de ciclism. Nu au lipsit nici plimbările cu caii de la Pony Club.

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vizitatorii au putut face plimbări cu caii

Sute de persoane, printre care zeci de biciclişti, s-au adunat la Pădurea Ceala pentru a deschide oficial sezonul de ciclism. Mai exact Asociaţia Bicicliştilor Arădeni a dat startul pentru plimbare într-o zi plină de drumeţii, călărie, dansuri şi voie bună.

Evenimentul a avut loc sămbătă şi încă de dimineaţă, oamenii s-au adunat la Centrul de Vizitare Ceala. S-a început cu concursul de mountain bike la clasa Open, şi au urmat apoi concursuri de îndemânare pentru copii, dar şi reprezentaţii de arte marţiale.

De asemenea, cei de la Poney Club au oferit posibilitatea celor prezenţi să facă o plimare cu calul prin pădure.

„Vom fi prezenţi la Ceala întreg sezonul”, spune  Sabina Ailoaie, reprezentant Pony Club Arad.

Pentru grupuri de cel puţin cinci persoane, caii clubului vor fi la dispoziţia amatorilor de hipism.

Mai multe informaţii se pot obţine de pe site-ul clubului sau al Luncii Mureşului. Astfel, arădenii vor avea şansa în această vară să viziteze pădurea pe două roţi sau călare, iar pentru cei care preferă drumeţiile, administraţia luncii are două trasee tematice.

„La început nu am vrut să venim, deoarece a plouat cu o zi înainte, însă am văzut că vremea ţine cu noi şi am ieşit. Ne bucurăm că am reuşit să ne relaxăm”, spune Mioara Cornea.
Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Descoperire uluitoare despre Triunghiul Bermudelor. Doi seismologi dezvăluie ce se află sub fundul Atlanticului