FOTO România şi încă o telenovelă cu autostrăzi: primii 22 de kilometri din lotul I Nădlac - Arad a fost deschis, însă se circulă doar în regim de şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lotul 1 al autostrăzii Nădlac-Arad a fost inaugurat vineri, 19 decembrie. Drumul are lungimea de 22 de kilometri şi leagă oraşele Nădlac şi Pecica. Pe acest segment se circulă în regim de şantier, adică cu viteza de 100 de kilometri pe oră, în loc de 130 de kilometri pe oră. Dacă parapeţii sunt puşi, totuşi mai există lucrări exterioare. Vorbim despre lucrări la şanţuri.

Pe lângă cei 22 de kilometri au mai fost terminate lucrările pe alţi şase kilometri, care fac parte din lotul II. Pentru început se va circula de la Centura Arad circa 9 kilometri pe drumul naţional, apoi la dreapta, de la nodul de legătură cu autostrada şi, ulterior, pe drumul rapid spre Nădlac.

La lotul II al autostrăzii între Pecica – Arad încă se lucrează. Mai este de finalizat aproximativ un kilometru de drum, de la nodul Pecica până la calea ferată Arad-Pecica. Momentan, pe autostradă nu vor putea circula decât autoturismele, autotrenurile vor merge în continuare pe vechiul drum. Aceasta din cauză că drumul de legătură spre vamă are o singură bandă pe sens.

„Lucrările care mai sunt de realizat pe lotul I permit desfăşurarea circulaţiei rutiere în siguranţă. Circulaţia va fi permisă diferenţiat. Astfel, pe sensul Arad – Nădlac vor circula doar vehicule sub 7,5 tone, pentru că pe drumul de legătură între autostradă şi vamă există o singură bandă pe sens iar tirurile nu pot aştepta controlul de frontieră acolo pentru că ar bloca drumul”, a declarat directorul proiectului autostrăzii Nădlac-Arad, Adrian Adler

Construcţia Autostrăzii Nădlac-Arad a fost împărţită în două loturi, pe o distanţă totală de aproape 39 kilometri. Primul a fost adjudecat iniţial de asocierea româno-portugheză Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane de euro, iar lotul II a revenit Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane de euro.

Contract reziliat în 2012

Lucrările de construcţie pentru cele două tronsoane au fost deschise în octombrie 2011, termenul de execuţie fiind de un an şi jumătate. CNADNR a reziliat, la finele anului 2012, contractul pentru construirea primului tronson al autostrăzii, motivul principal fiind întârzierea lucrărilor, şi a atribuit, în decembrie 2013, asocierii italo-germane Astaldi-Max Boegl, un contract de 308 milioane de lei (69 de milioane de euro), cu TVA, pentru finalizarea acestora.

CNADNR a reziliat în vara anului trecut şi contractul de proiectare şi execuţie a lotului II după falimentul constructorului Alpine Bau din Austria, comunicând la vremea respectivă că stadiul de execuţie a lucrării era de 84,75%. Lotul II al autostrăzii Nădlac-Arad, în lungime de 16,6 kilometri, va fi finalizat tot de asocierea italo-germană Astaldi - Max Boegl.

Vă mai recomandăm: 

Pe lotul de autostradă dintre Pecica  şi Nădlac se va putea circula peste câteva zile

Se va deschide circulaţiei o bucată din autostrada Nădlac-Arad

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”