FOTO Parada Clătitelor a umplut staţiunea Moneasa şi în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii au luat cu asalt staţiunea

Mii de persoane sunt prezente şi în acest an la Parada Clătitelor din straţiunea arădeană Moneasa. Cea de-a XV-a ediţie se desfăşoară sub semnul medievalului iar clătitele cu diferite umpluturi sunt apreciate de participanţi.

Astfel, cei prezenţi au parte de: formaţii de muzică medievală, dansuri sau lupte medievale, prezentări de costume din acea perioadă, dar şi de arme din Evul Mediu.

Ziua de sâmbătă a fost dedicată în întregime perioadei medievale, fiind organizate: o paradă a clătitelor, concerte, lupte, o şcoală de lupte, prezentare a costumelor şi armelor sau concursuri interactive, toate având legătură cu Evul Mediu. Trupa arădeană Lupus Dacus a fost capul de afiş al evenimentelor derulate pe parcursul zilei de sâmbătă.

Astăzi folclorul românesc a luat locul manifestaţiilor medievale, urmând ca la teatrul de vară din staţiune să susţină un recital Mircea Baniciu. De asemenea, în aceeaşi locaţie va avea loc un concert de muzică populară cu: Lucian Drăgan, Viorel Leric, Adi Balint, Vasile Coca, Leontin Ciucur. 

„Vin de vreo zece ani la evenimentele care au loc la Moneasa şi pot să vă spun că mă simt foarte bine când văd că staţiunea este animată. Sunt un mare amator de clătite, mai ales cele făcute cu umpluturi mai aparte”, povesteşte Ioan Moţ, localnic al unei comune arădene apropiate de Moneasa.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean Arad, Primăria Moneasa, Hotel Parc Moneasa.

Vă mai recomandăm: Festivalul Clătitelor de la Prejmer, unde turiştii vor putea gusta cele mai ciudate preparate. Totul va fi asezonat cu un bal mascat care va ţine până în zori

Protest inedit la Timişoara. A împărţit clătite, nemulţumit de oferta unei firme de turism

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce diferență de vârstă este între Marian Godină, concurentul de la Survivor 2026, și soția lui. Cu câți ani este Georgiana mai tânără de fapt
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”