FOTO Elevii şcolii de vară, oaspeţi ai primarului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii şcolii de vară, susţinută  de Galleria Arad, au fost astăzi oaspeţi ai primarului Gheorghe Falcă. Copiii au avut prilejul de a vizita incinta Palatului Administrativ, aflând despre istoricul clădirii în ansamblu, cât şi despre semnificaţia celor mai importante săli regăsite aici.

După ce au vizitat holurile Primăriei, respectiv sala Ferdinand, locaţie în care au loc toate şedinţele de consiliu local municipal, respectiv întrunirile importante, copiii  au fost primiţi în biroul personal al edilului şef al urbei.

Primarul Gheorghe Falcă le-a oferit oaspeţilor ocazia de a se aşeza pe scaunul său de lucru şi de a vedea spaţiul în care se iau cele mai importante decizii în privinţa administrării oraşului. De asemenea, Gheorghe Falcă a semnat carnetul de note al fiecăruia dintre elevii prezenţi.

„A fost o experienţă plăcută pe care cu siguranţă, copiii nu o vor uita în curând. Cei mici au fost fascinaţi de interiorul Palatului Administrativ şi mai ales au fost încântaţi că au reuşit să priveasca Aradul din scaunul de primar. Mai mult, aceştia au fost primiţi pe fotoliile pe care înainte cu doar câteva ore se aşezase preşedintele Traian Băsescu. Sunt experienţe deosebite pentru copii şi ne bucurăm că am putut să fim noi cei care le oferim prilejul de a păşi acolo unde puţini dintre concetăţenii noştri au acces! Deplasarea la  Palatul Administrativ este cea de-a doua vizită importantă pe care o fac elevii noştri, prima fiind cea organizată în incinta aeroportului”, afirmă Tina Vîrlan, Mall Manager.

Transportul elevilor a fost asigurat de Galleria Arad, în parteneriat cu Consiliul Local Municipal Arad!

Vă mai recomandăm: Şcoala de Vară pe Diplomaţie a Asociaţiei Tineretul ONU din România, 25-31 iulie 2013

FOTO Şcoală de vară (re)creativă în comuna băcăuană Urecheşti

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 6-12 martie. Fecioarele ar putea rezolva o situație dificilă din trecut, schimbări pentru Vărsători, noi începuturi pentru Pești
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie