FOTO „Clubul Copiilor din Cetate” a oferit celor mici posibilitatea să-şi dezvolte abilităţile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia Cetatea Voluntarilor a derulat proiectul „Clubul Copiilor din Cetate” în perioada 16 iunie- 5 septembrie, proiect care dispune de un program special creat, astfel încât copiii să se distreze în timp ce îşi continuă dezvoltarea psihologică, fizică şi socială.

Orele petrecute la „Clubul Copiilor din Cetate” au format copilul şi au avut scopul de a crea activităţi ce îl vor ajuta pe acesta să-şi dezvolte abilităţile.

Proiectul din timpul verii s-a desfăşurat pe strada Iustin Marşeu în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad.

În viitor, „Clubul Copiilor din Cetate”, îşi va derula activitatea în fiecare sâmbătă. Asociaţia Cetatea îşi propune sa amenajeze un nou spaţiu dedicat dezvoltarii personale a copilului.

„Clubul Copiilor din Cetate” a fost a realizat printr-o colaborare  între Directia de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară Arad, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, Centrul Multifuncţional de Consiliere şi Educaţie, Centrul Comercial Galleria Arad, Spitalul Clinic MedLife Genesys şi Compania Webasto.

„Mulţumim tuturor părinţilor pentru încrederea acordată atât nouă cât şi voluntarilor noştri. De asemenea dorim să le mulţumim tuturor partenerilor implicaţi în acest proiect”, au spus reprezentanţii Asociaţiei Cetatea Voluntarilor.

Vă mai recomandămFOTO VIDEO A fost lansată Asociaţia Cetatea Voluntarilor

FOTO Voluntarii vor picta toate grădiniţele şi centrele de copii din Arad

FOTO „Cetatea Voluntarilor” din Arad a ecologizat Pâncota

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani