FOTO Ajutoare pentru „Judeţean” din partea unui Spital din Frankfurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ajutoarele au venit din Germania

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad au sosit ajutoare din partea unui Spital din Frankfurt. Este vorba în special de mobilier, aparatură electrică şi ustensile medicale: frigidere medicale, paturi electrice, noptiere, dulapuri şi scaune cu rotile, dar şi pampers, faşe sterile etc.

Nicolae Ioţcu spune că mai este de investit în spital. 

„În ciuda investiţiilor masive făcute de Consiliul Judeţean Arad, de când am preluat Spitalul, mai avem mult de investit. Trebuie să recuperăm zeci de ani, în care nu s-a investit sau s-a investit foarte puţin, de aceea orice ajutor este binevenit. Mulţumesc pe această cale partenerilor germani, cât şi Asociaţiei «Cetatea Voluntarilor» pentru acest ajutor”, a declarat Nicolae Ioţcu.

Aceste ajutoare au sosit prin intermediul Asociaţiei „Cetatea Voluntarilor”, acţiunea fiind coordonată de AnaMaria Nyeki. Valoarea totală a ajutoarelor este de peste 10.000 de euro.

„Colaborăm  de câteva luni cu o asociaţie din Germania, asociaţie cu care am închegat o colaborare tot mai bună. Astfel am putut începe demersurile pentru aducerea acestor achiziţii în Arad“, a precizat Laura Bejan, reprezentant al asociaţiei „Cetatea Voluntarilor“.

Dotările vor deservi mai multe secţii ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. „Sunt 30 de noptiere metalice, trei aparate de anestezie, saltele şi mobilier care este necesar pentru depozitarea medicamentelor. Paturile vor ajunge la Secţia de Ortopedie, parte din mobilier va merge la cabinetul de stomatologie, saltelele noi vor înlocui cele vechi, iar aparatele de anestezie vor merge în cele trei blocuri operatorii“, a susţinut Teodora Olariu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Stomatologia de Urgenţă, în curs de finalizare

Tot astăzi, preşedintele CJA s-a interesat de stadiul lucrărilor la secţia de stomatologie de urgenţă, din cadrul spitalului. Viitorul Cabinet de Medicină Dentară de Urgenţă este în proces de finalizare. „În acest moment s-a recompartimentat spaţiul în care va funcţiona noul Cabinet şi preconizăm ca în luna decembrie lucrările să fie gata. Cabinetul de Medicină Dentară de Urgenţă este extrem de necesar, având în vedere că Spitalul Judeţean nu avea un astfel de serviciu medical”, a declarat Nicolae Ioţcu.

Consiliul Judeţean Arad a finanţat atât recompartimentarea spaţiului necesar bunei funcţionări a cabinetului, cât şi dotarea acestuia cu aparatură, valoarea totală fiind de aproximativ 200.000 de lei. Serviciile medicale asigurate aici, în regim de urgenţă vor fi decontate prin CAS.

Vă mai recomandăm: Consiliul Judeţean Buzău acordă ajutor financiar şcolii din Scutelnici şi spitalului Smeeni

Aparatura medicală din spitalele închise în Franţa ajunge în România. Ele sunt aduse de „românul din Atlantic”

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul