FOTO A fost realizată cea mai mare fundiţă umană dedicată luptei împotriva cancerului mamar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa Avram Iancu a fost astăzi gazda unei manifestări împotriva cancerului mamar, denumită „Împreună fără frontiere împotriva cancerului mamar”.

Mai exact s-a realizat cea mai mare fundiţă umană. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia „CetateaVoluntarilor”, în parteneriat cu Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) Arad.

Acţiunea face parte din proiectul „Dezvoltarea infrastructurii pentru screening mamografic regulat în Hodneyovasarhely, Syentes şi Arad”.

Prin această iniţiativă UVVG, în calitate de partener principal, vizează achiziţionarea unor echipamente performante în vederea îmbunătăţirii serviciilor medicale în depistarea şi combaterea cancerului mamar:

„În cadrul acestui proiect încercăm să rezolvăm o problemă deosebit de gravă a secolului nostru, cea a unor boli, la ora actuală, incurabile. Prin efortul echipei care s-a ocupat de acest proiect vom deschide şi la Arad un centru de depistare a cancerului mamar, pentru că prevenţia rezolvă mai mult decât vindecarea propriu-zisă.”, a declarat Aurel Ardelean, preşedintele  UVVG Arad. Acţiunea a constat în realizarea celei mai mari fundiţe umane, din care au făcut parte atât elevi din şcolile arădene, cât şi personalităţi feminine, precum Eli Lăslean şi Ligia Seculici. La sfârşitul evenimentului s-au lansat în aer sute de baloane roz, iar elevii Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta”, coordonaţi de profesorul Marius Ţiu, au derulat un marş al bicicliştilor prin centrul oraşului.

Vă mai recomandăm: FOTO Cea mai mare inimă umană realizată în memoria celor care celor care şi-au pierdut viaţa în urma unor boli rare

La Arad va fi alcătuită o inimă umană în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în urma unor boli rare

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie