Festivalul Vânători de la Bata are invitaţi din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor fi preparate tocăniţe vânătoreşti  FOTO arhivă Adevărul

În localitatea arădeană Bata se va desfăşura, duminica aceasta, una dintre cele mai prestigioase sărbători vânătoreşti din ţară, respectiv „Festivalul Vânătorii”.

Primarul Ioan Micurescu, iniţiatorul festivalului şi, totdată, gazda acestuia, ne-a declarat că:

„Spre deosebire de anii precedenţi, la această ediţie şi-au anunţat intenţia de participare şi cei de la „Paprika TV”, precum şi reputatul bucătar Antonio Passarelli, care vor efectua reportaje ample aici la noi. De asemenea, îi avem ca invitaţi pe domnul Petru Voloşciuc, preşedintele Raionului Străşeni din Republica Moldova, pe domnul deputat Simion Grişciuc din Republica Moldova şi tot de peste Prut ne va onora şi domnul Vasile Dolghii, primarul comunei Micăuţi. Va avea loc, cu această ocazie şi semnarea actelor de înfrăţire între comuna Bata şi comuna Micăuţi.”

Programul oficial al evenimentului va debuta la ora 8,00 cu primirea invitaţilor şi amenajarea standurilor. Între orele 11,00 şi 12,00 este programată prezentarea raselor de câini, iar o oră mai târziu va avea loc demonstraţia canină. Între ora 13,00 şi 13,30 se va desfăşura demonstraţia de lucru cu câini hărţuitori la ţarc, proba cu mistreţ. Momentul oficial de deschidere este programat să aibe loc între orele13,30 şi 14,00, când primarul comunei Bata, Ion Micurescu, dar şi invitaţii de seamnă vor lua cuvântul în faţa publicului prezent. Între 14,00 şi 14,30 va avea loc prezentarea grupelor şi a tradiţiilor vânătoreşti specifice fiecărie grupe. Între 14,30 şi 15,30 va avea loc proba de ceaun cu preparate vânătoreşti.

La această probă, primarul Ion Micurescu spune că sunt înscrise, încă de pe acum, nu mai puţin de 20 de grupe de vânătoare, însă mai mult ca sigur numărul acestora va creşte. Ca în fiecare an, la acest eveniment, cei prezenţi vor avea posibilitatea să guste din preparatele la ceaun pregătite de grupele de vânătoare. Vor fi tocăniţe specifice vânătoreşti care vor încânta papilele gustative ale publicului prezent. Între orele 15,30 şi 16 va avea loc proba de tras cu arcul, urmată de Clubul Şoimarilor, demosntraţie cu şoimi.La ora 17 va începe festivitatea de premiere, urmată de degustarea produselor vânătoreşti.

De la ora 18 va începe un spectacol folcloric, iar pe scenă sunt aşteptaţi să urce: Vioara Başcu, Petrică Velescu, şi Petrică Miulescu Irimică. La finalul acestei zile, undeva după ora 21, este programat un foc de artificii. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi şi Primăria comunei Bata.

Vă mai recomandăm: Vânătorii sunt aşteptaţi şi în acest an la Bata. Festivalul va avea loc la sfârşitul lunii septembrie

GALERIE FOTO: Tocăniţă de mistreţ şi multă voie bună la Festivalul Vânătorii de la Bata

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată