Festivalul Internaţional de Teatru Clasic are loc la începutul lunii octombrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arădenii sunt aşteptaţi la festivalul de teatru

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale arădene se vor desfăşura în perioada 9 – 16 octombrie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”. Festivalul va fi deschis în 9 octombrie, la ora 19.00,  cu o prezentare a Casei de Modă „Ellis”, care aniversează 20 de ani de existenţă.

Este vorba despre cea de-a XVII-a a Festivalului Internaţional de Teatru Clasic, care va aduce în faţa publicului spectacole de pe cele mai importante scene ale ţării, realizate de regizori de renume şi cu actori foarte îndrăgiţi de public.

„La ediţia din acest an a festivalului am ales să aducem vedete – actori, teatre consacrate şi regizori consacraţi. Îi amintim aici pe George Mihăiţă, Bebe Cotimanis, Horaţiu Mălăele, Marcel Iureş şi foarte mulţi alţii. De asemenea, în acest an majoritatea spectacolelor sunt foarte noi, în sensul că au avut premiera recent” , spune Bogdan Costea, directorul interimar al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

În acest an, festivalul va cuprinde şi un workshop de mişcare scenică, ce va fi condus de unul dintre cei mai importanţi coregrafi din Ungaria – Ladanyi Andrea, workshop care se va încheia cu un spectacol – experiment, prezentat publicului în data de 18 octombrie. De altfel, în data de 17 octombrie, pe scena sălii Studio va fi prezentat spectacolul „Drums and Dance“ al Andreei Ladanyi, spectacol de referinţă al acestei artiste.

Festivalul Internaţional de Teatru Clasic este organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ Arad, cu sprijinul Consiliului Local Municipal Arad şi al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.  Bugetul alocat pentru ediţia din acest an a evenimentului este de 200.000 de lei.

Biletele pentru festival vor fi puse în vânzare la Agenţia de bilete a teatrului, începând cu data de 1 octombrie, preţurile fiind de 20 şi 60 de lei, în funcţie de locul din sală. Nu vor exista abonamente şi nici reduceri pentru elevi, studenţi şi pensionari.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie