Festivalul de Film pentru publicul tânăr KINOdiseea Altfel revine la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

KINOdiseea, cel mai mare festival internaţional de film pentru publicul tânăr (copii şi adolescenţi) din Europa de Sud-Est revine cu o nouă ediţie ALTFEL la Arad, între 29 mai şi 3 iunie.

Publicul arădean se va putea întâlni cu o selecţie a celor mai apreciate pelicule din ediţia trecută, dar şi cu proiecţii speciale, pregătite pentru toate gusturile, la Cinema Arta şi la Grădina de Vară Cinema Arta, unde zece filme de top pentru cei mici dar şi pentru întreaga familie vor fi proiectate.

Printre producţiile care cu siguranţă vor încânta publicul în acest an, se numără „Toate Nopţile Albe”, al lui Michal Marczak, care a avut premiera în 2016, la festivalul de film Sundance, unde a câştigat premiul pentru regie în competiţa pentru documentare World Cinema Documentary, „Up In the Sky” („Printre Stele”) (foto jos), al lui Petter Lennstrand, Cel mai bun film pentru copii - Zurich 2017, în competiţia Generation Kplus - Berlinale 2017, sau „Owls and Mice” („Bufniţe şi şoricei”), regizat de Simone van Dusseldorp, prezentat în competiţia Generation Kplus la Berlinale 2017. „Toate Nopţile Albe” a primit ambele trofee ale juriilor în cadrul competiţiei KINOdiseea YOUTH în 2017.

„Fata din Loch Anzi” a fost unul dintre filmele apreciate în ediţia precedentă, pelicula elveţiencei Alice Schmid fiind foarte bine primită de publicul bucureştean. O poveste deosebită pe de-o parte, un tablou despre maturizare, pe de altă parte "The Girl Down Loch Änzi", este o imagine frumoasă despre poveştile pe care ni le spunem singuri ca să ne găsim locul în lume şi conexiunile pe care le căutăm cu oamenii şi misterele din jurul nostru. Filmul va avea proiecţia la Arad pe 29 mai şi pe 3 iunie, de la ora 12.00.

„Spirited Away”, o animaţie realizată de Hayao Miyazaki şi Kirk Wise spune povestea lui Chihiro, o fetiţă ambiţioasă de 10 ani, nefericită că familia ei îşi mută domiciliul şi va trebui să-şi facă prieteni noi. Tatăl lui Chihiro se abate de la drumul spre casă pentru a explora un tunel misterios din pădure. Pe partea cealaltă pare să fie un parc de distracţie, dar de fapt este un oraş bântuit. Fără să-şi dea seama, au ajuns în Lumea Spiritelor, o lume cu scene de basm, locuită de zei antici şi fiinţe magice. Filmul va putea fi urmărit pe 30 mai, de la ora 12.00, la Cinema Arta.

O întâlnire specială cu simpaticul extraterestru „E.T.” şi cu celelalte binecunoscute personaje ale filmului lui Steven Spielberg va avea loc pe 31 mai, de la ora 21:30, în Grădina de Vară Cinema Arta. Filmul a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun sunet, pentru cele mai bune efecte vizuale, cea mai bună muzică şi pentru cele mai bune efecte de sunet în 1983, dar şi Globul de aur pentru cel mai bun film de dramă.

Copiii şi părinţii sunt invitaţi chiar pe 1 iunie la proiecţia specială a filmului „Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”, regizat de Cătălin Mitulescu. Premiat la secţiunea Un certain regard - Cannes 2006 cu Premiul pentru interpretare feminină, dar şi cu Premiul pentru cel mai bun proiect european - HNK/Sundance – 2005, filmul prezintă o poveste petrecută în 1989, despre cum un puşti de 7 ani ne-a scăpat de Ceauşescu, iar o adolescentă de 17 ani şi-a putut hotărî viitorul, o tragi-comedie cu nuanţe de absurd şi sublim.

KINOdiseea este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad. Proiect cultural finanţat de Primăria Municipiului Arad, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei. Programul complet al filmelor poate fi accesat pe site-ul oficial al festivalului.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?