Festivalul Clătitelor, la Moneasa. Organizatorii pregătesc un număr record de clătite în stațiunea supranumită Perla Apusenilor

0
Publicat:

Stațiunea Moneasa din Arad, supranumită în trecut Perla Apusenilor, se pregătește de sărbătoare. Turiștii au ocazia să participe la o nouă ediție a Festivalului „Parada Clătitelor“ și să guste delicioasele preparate.

Se vor prepara mai multe tipuri de clătite FOTO arhivă Adevărul

Astfel, tradiționala Paradă a Clătitelor se va desfășura, sâmbătă și duminică (29 – 30 iulie 2023), în stațiunea Moneasa din Arad.

Anul acesta se dorește un record la Moneasa: vor fi pregătite 20.000 de clătite, de către cofetari localnici și din toată țara. 

Evenimentul a ajuns la ediția a XXII-a și atrage anual mii de turiști. Anul acesta capul de afiș va fi reprezentat de artiștii Cătălin Crișan, Tinu Vereșezan și Cristian Pomohaci.

Reprezentanții Primăriei Moneasa spun că se așteaptă la 15.000 de vizitatori.

Clătitele vor fi preparate după numeroase reţete, pentru toate gusturile. Se anunţă o vreme bună şi suntem convinşi că vor veni cel puţin 15.000 de oameni, pentru care vor fi preparate 20.000 de clătite. Anul trecut au fost atât de mulţi vizitatori încât nu a mai fost niciun loc de parcare în staţiune şi în sat, iar poliţiştii au fost nevoiţi să întoarcă maşinile din drum încă de la Dezna, pentru a nu bloca complet Moneasa. Am pregătit un program de muzică uşoară şi folclorică, iar în parcul din centrul staţiunii, unde are loc festivalul, vor fi în jur de 40 de comercianţi”, spune primarul Ioan Nuțu Herbei.

Intrarea va fi liberă la toate spectacolele.

Cei care ajung la Moneasa pot încerca tirolienele din zonă, se pot plimba cu trenulețul pe un traseu care ajunge la un loc de belvedere sau pot merge la ștrand. Organizatorii evenimentului sunt Primăria Moneasa şi Centrul Cultural Județean Arad.

Cătălin Crișan, la Teatrul de Vară

Cătălin Crișan, unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de muzică ușoară românească, va cânta sâmbătă, 29 iulie 2023, începând cu ora 19.00, la Teatrul de Vară din stațiune.

Cătălin Crișan a debutat ca interpret în anul 1987, la „Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești”, de la Mamaia și a obținut premiul I la secția interpretare, cu melodia „Vorbește marea”, una dintre cele mai ascultate melodii romantice românești. „Dacă pleci”, „Sărut-mâna, doamna mea”, „Țiganca”, „Nu te juca”, „Mama”, „Am albit de dorul tău”, „N-avem timp” sunt alte căteva melodii care i-au decis notorietatea.

În deschiderea concertului de la Moneasa, pe scenă va urca formația Ribozom, iar maestru de ceremonii este îndrăgitul actor Zoltan Lovas. Duminică, 30 iulie 2023, în cadrul Paradei Clătitelor va avea loc un concert de muzică populară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție