Video Festival pe Litoralul Vestului. Arad Open Air, weekend incendiar la Ghioroc cu muzică și dans, lac și nisip fin

0
Publicat:

Festivalul AOA aduce din nou atmosfera vibrantă și o experiență muzicală de neuitat în inima vestului României, de această dată la Ghioroc (Litoralul Vestului).

Distracție se mută de la Aeroport la Ghioroc FOTO: Mircea Moisescu

Organizatorii festivalului Arad Open Air (AOA) au decis să aducă întreaga experiență a de sărbătoare pe plaja Ghioroc, oferind participanților „o combinație perfectă“ între distracție, muzică și frumusețea naturală a locației. Evenimentul, care se desfășoară pe durata a două zile (vineri și sâmbătă, 28 și 29 iulie 2023) aduce pe scenă artiști de renume precum Azteca, MGK666, Z3nn, YNY Sebi, Ian și Mike Kross.

După trei zile de distracție nebună pe Aeroportul Internațional Arad, organizatorii au hotărât să le ofere petrecăreților din vestul țării o nouă experiență. Astfel, întreaga atmosferă de festival se mută pe plaja Ghioroc, pentru două zile.

Pe 28 și 29 iulie, începând cu ora 12:00, toți cei care doresc să prelungească magia evenimentului care a început cu trei săptămâni în urmă, sunt așteptați cu brațele deschise pe această plajă deja cunoscută pentru petrecerile de neuitat. Cu artiști de renume precum Azteca, MGK666, Z3nn, YNY Sebi, Ian și Mike Kross pe scenă, acest eveniment promite să fie epic în toate aspectele sale”, spun organizatorii.

La ce să se aștepte petrecăreții

Organizatorii festivalului vor să le ofere petrecăreților o experiență unică, îmbinând distracția și dansul cu priveliștea impresionantă a lacului și nisipul fin de sub picioare. Cu muzică vibrantă și ritmuri palpitante, participanții pot dansa până la răsăritul soarelui, bucurându-se de conexiunea cu natura și de atmosfera electrizantă creată de mulțimea de oameni nerăbdători să continue petrecerea.

Sunt entuziasmat pentru ce urmează. Este primul festival care se va organiza și pe plaja Ghioroc. Ne-am dorit să facem ceva unic ediția aceasta și să le oferim petrecăreților mai multe motive de bucurie. Ne pregătim pentru o nouă aventură în cadrul acestui festival extraordinar și sunt la fel de nerăbdător ca festivalierii. AOA pe plaja Ghioroc va însemna două zile în care ne vom crea amintiri pe viață”, a declarat Glad Varga, organizatorul Arad Open Air Festival.

Pe lângă muzică și dans, petrecerea va oferi și o varietate de experiențe deosebite pentru toți cei prezenți. Vor exista zone de relaxare, în care participanții se vor putea destinde și socializa cu prietenii lor, precum și zone cu mâncare și băuturi menite să le ofere energia necesară pentru a prinde răsăritul soarelui. Toate acestea vor contribui la crearea unei atmosfere magice și a unei amintiri de neuitat pentru toți cei prezenți.

Arad Open Air Festival și-a dovedit încă o dată statutul de eveniment de top în peisajul muzical și de divertisment în vestul țării. Cu surprize și muzică în vogă, organizatorii au reușit să creeze o experiență unică pentru participanți, aducând bucurie și fericire în inimile tuturor.

Tokens și bilete

La fel ca în primele trei zile de festival, cumpărăturile se vor face pe bază de tokens, prețul unuia fiind de 10 lei. Jetoanele se pot achiziționa de la punctele special amenajate, cu cash sau cu cardul.

Abonamentele se pot achiziționa accesând https://www.openairfestival.ro/abonamente/. Beneficiază de intrare gratuită minorii sub 10 ani, dacă sunt însoțiți de un părinte/tutore și persoanele cu dizabilități.

Concertele încep în fiecare zi la ora 17:00, dar intrarea în festival se poate face începând cu ora 12:00, iar pentru a evita aglomerația festivalului, cei care și-au achiziționat deja un abonament sunt rugați să vină începând cu prima parte a zilei. Biletele se vor putea cumpăra și la intrarea în festival. 

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort