EXCLUSIV ADEVĂRUL DE SEARĂ Martori „secreţi” din cazul Trifa îşi arată faţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uciderea lui Traian Trifa, fiu de judecător, face vâlvă şi după şapte ani. Cei care i-au acuzat pe Ovidiu Rachita si Florin Moldovan, sub anonimat, şi-au retras mărturiile în faţa instanţei.

Cu o lună înainte ca Răchită şi Moldovan să ajungă suspecţii cazului Trifa, Adrian Şuteu a fost ridicat pentru o tentativă de omor mai veche. Totul s-a petrecut în mare grabă, iar suspectul a ajuns la Bucureşti, acolo unde procurorii pregăteau de zor stufosul dosar al asasinării fiului de judecător.

Asta nu înainte de a se întâlni la plimbător cu Uţu Rohozneanu, cel împotriva căruia a prins curaj şi a depus plângere după ce a fost bătut măr de acesta şi locotenenţii săi.

Încătuşat, Şuteu a fost dus în faţa instanţei din Arad şi şi-a retras plângerea împotriva lui Rohozneanu, spre satisfacţia grupării interlope. La scurt timp după ce a ajuns la Bucureşti şi audiat,  Şuteu a fost eliberat, pe motiv că nu prezintă pericol social, iar Răchită şi Moldovan, reţinuţi. Astfel, la dosarul crimei, pe lângă cei din clanul Rohozneanu, au mai apărut martori sub anonimat. Era vorba despre Adrian Şuteu şi Dani Covaci.

Din şase, au mai rămas patru

Şuteu Adrian şi Dani Covaci au ales însă ca în faţa instanţei să nu mai susţină varianta declarată forţat, spun ei, la procuror. Din contră, Şuteu a povestit cum şi el a fost iniţial prezentat ca suspect în cazul Trifa. Întâmplarea a făcut ca tocmai la acea dată din 2004 Şuteu să fi fost încarcerat. Imediat ce a făcut dovada că se afla în penitenciar în noaptea în care a fost omorât tânărul, acesta a depus mărturie împotriva lui Răchită şi Moldovan.

Acum Şuteu şi Covaci au ieşit din anonimat şi susţin că au mustrări de conştiinţă. Ei spun că sunt dispuşi să suporte consecinţele faptelor sale şi că nu au mai putut trăi cu gândul că minciunile şi declaraţiile lor false pot băga doi oameni în spatele gratiilor, posibil pe viaţă.

Cei doi nu sunt însă singurii care au sucit declaraţiile.

„Un alt martor, tot cu identitate protejată, a susţinut că nu mai reţine exact data la care i-a văzut pe Răchită şi Moldovan pe Ştrandul Neptun, deşi în declaraţia făcută procurorului a precizat cu exactitate data care a coincis cu data omorului”, a declarat Arcadie Anastasescu, avocatul lui Florin Moldovan.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două