Efectele uimitoare ale ceaiului de mentă. Cum poate împiedica creşterea necontrolată a părului la femei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceaiurile fac minuni pentru organism, spun nutriţioniştii. Ceaiul de mentă este foarte căutat, îndeosebi pentru efectele pe care le are în tratarea unor afecţiuni grave.

Ceaiul de mentă a devenit cu timpul unul din cele mai populare infuzii, fiind foarte răcoritor si un aliat de nădejde în prevenirea şi tratarea mai multor afecţiuni. Se poate consuma în timpul verii pentru efectul răcoritor.

Nutriţionistul arădean, Simona Ruda, spune că unul dintre principalele beneficii ale ceaiului de mentă este acela că are o puternică acţiune antistres, reduce durerea de cap şi ajută la deranjamentele stomacale. Pentru relaxare şi o stare bună de somn este bine să fie consumat înainte de culcare.

„Ceaiul de mentă este bogat în nutrienţi: fosfor, vitamina B, calciu şi, astfel, stimulează sistemul imunitar şi reduce apariţie bolilor şi infecţiilor în organism. De asemenea, acest tip de ceai reduce hirsutismul, o afecţiune datorată unui exces de hormon androgen. Sunt cercetări care au demonstrat că administrarea constantă de ceai de mentă va reduce creşterea necontrolată a părului la femei”, spune nutriţionistul arădean.

Simoan Ruda adaugă că acest ceai poate să fie folosit cu succes în tratarea stării de greaţă, care apare după o masă copioasă. Totodată, este bun de consumat şi în timpul sarcinii, dar în cantităţi reduse. De asemenea, el previne respiraţia urât mirositoare şi ajută la sănătatea cavităţii bucale.

Ceaiul de mentă poate fi consumat şi de către copii, chiar sugari. El ajută la diminuarea problemelor legate de digestie. El este eficient la copii şi în cazul diareei. Cu toate acetea, nutriţioniştii recomandă părinţilor să consulte medicul pediatru cu privirea la administrarea ceaiului de mentă la copii.

Specialiştii mai spun că un consum regulat al ceaiului de mentă are şi alte efecte benefice: reduce pofta de mâncare; reduce erupţiile cutanate şi controlează evoluţia herpesului. De asemenea, patru studii efectuate la Universitatea din Hamburg au arătat că ceaiul de mentă stimulează inteligenţa.

„Deoarece principalul ingredient activ este mentolul, înainte de a bea ceai de mentă trebuie văzut dacă sunteţi alergici la această substanţă. Este important să consultaţi medicul dacă sunteţi predispus la alergii sau aveţi astm. Trebuie administrat cu grijă femeilor însărcinate sau care alăptează”, mai spune Simona Ruda.

Cum se prepară ceaiul de mentă

Doza recomandată de ceai de mentă la adulţi este de 3-6 grame de frunze uscate infuzate într-o jumătate de litru de apă, timp de 3 – 5 minute. Pentru copii se reduce doza la jumătate. Ceaiul se va bea după mesele principale. Se poate îndulci cu miere.

Vă mai recomandăm: 

Top 10 principii alimentare pentru o minte ageră şi un trup zvelt. Consecinţele nefaste ale mâncatului în singurătate

Cele mai bune ceaiuri pentru stomac

Mai multe pentru tine:
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux