DRAMĂ A luptat cu flăcările ani la rândul, dar a pierdut lupta cu boala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Căpuşan, plutonierul pentru care la sfârşitul anului trecut, colegii din cadrul ISU Arad făceau apel la semeni pentru salvarea pompierului diagnostificat cu cancer, a pierdut lupta în faţa bolii care-l măcina.

După ce de-a lungul timpului şi-a pus viaţa în pericol, Cristian Căpuşan, va fi dus pe ultimul drum, mâine, de către colegii şi familia care i-au fost alături până în ultima clipă a vieţii. Ultimele luni ale vieţii lui Căpuşan au fost chinuitoare, fiind nevoit să asiste de pe margine la intervenţiile colegilor săi. A făcut-o şi el de zeci de ori, a intrat în foc şi nu s-a gândit nici un moment că viaţa sa e în pericol.

Nu a mai putut pleca la intervenţii pentru că a trecut prin cabinetele medicilor. Diagnosticat cu o tumoră malignă la braţ, medicii din România i-au dat un verdict pe care bărbatul nu l-a acceptat: amputarea braţului. „Am făcut un RMN şi am mers la Cluj. Cei de la Cluj mi-au spus să mă gândesc serios la amputarea braţului pentru că am o tumoare care este crescută în toţi nervii, în toate vasele de sânge şi mâna mea este inoperabilă”, spunea Cristian Căpuşan, la începutul luinii noiembrie a anului trecut.

Singurii care s-au încumetat să îl opereze au fost medicii din Turcia. A ajuns acolo cu ajutorul lui Dan Nedelcu, saxofonistul trupei Divertis, diagnosticat la rândul său cu o formă rară şi agresivă de cancer la mână. A adunat cu ajutorul colegilor 18.000 de euro pentru a se putea opera, dar pentru tratament, pompierul arădean avea nevoie de încă 30.000 de euro.

În urma sa a lăsat un copil de patru ani, o familie şi colegii cu care a luptat prin foc pentru a salva vieţi. Cristian Căpuşan era angajat al ISU Arad din 1 septembrie 2006.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort