Două persoane au murit după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren. Impactul a avut loc în zona localităţii arădene Mocrea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În urma impactului două persoane au murit FOTO arhivă Adevărul

Un accident petrecut în zona localităţii Mocrea a blocat luni dimineaţa traficul feroviar pe ruta Gurahonţ-Ineu-Arad. În urma impactului dintre tren şi maşină două persoane au murit.

În tren se aflau aproximativ 60 de persoane, care sunt înafara orcărui pericol. 

Accidentul a avut loc în zona localităţii Mocrea, pe DJ 792, la o trecere cu calea ferată fără barieră. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul ISU Arad care au descarcerat victimele din maşină. Şoferul de 30 de ani şi pasagerul de 27 de ani au fost în viaţă când s-a intervenit pentru descarcerare, însă au decedat la scurt timp.

„Manevremele de descarcerarea au durat aproximativ 45 minute din cauza poziţiei în care a fost lovit autoturismul de către tren. Victimele au fost scoase şi predate în viaţă către ambulanţă şi către echipajul SMURD. În urma impactului, unul dintre vagoanele trenului a deraiat de pe linie”, spune George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Din primele cercetări reiese că bărbat de 30 de ani nu a oprit şi nu a acordat prioritate trenului InteRegio care circula pe ruta Brad-Gurahonţ-Ineu-Arad. În urma impactului, maşina a fost târâtă de tren aproximativ 250 metri.

„Şoferul şi pasagerul din dreapta sunt din Cuvin. Incidentul a avut loc la trecerea de nivel cu calea ferată Mocrea-Ineu. Cercetările continuă în acest caz”, spune Camelia Tuduce, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad.  Mai puteti citi: Accident de circulaţie mortal în această seară la Panciu    
Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi