Doi poliţişti arădeni sunt acuzaţi de un tânăr de furt, ameninţare şi abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tânărul doreşte să i se facă dreptate

Un tânăr din Arad spune că a pus o întrebare într-un local, care a degenerat într-un scandal. Acum acesta a depus o plângere la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad în care-i acuză pe doi agenţi, care au fost chemaţi la faţa locului, de furt, ameninţare şi abuz în serviciu.

Călin Miclăuş spune că fără să facă nimic ar fi fost scos cu forţa de un bodyguard din incinta unui club situat în centrul oraşului, pentru că ar fi întrebat dacă poate să-şi sprijine picioarele de masă.

„Motivul pentru care am fost brutalizat, a fost faptul că mi-am permis să întreb patronul respectivului local, dacă e interzisă sprijinirea picioarelor de masă. Specific că nu am stat cu picioarele pe masă, nu am fost agresiv (verbal sau fizic) şi nu am tulburat liniştea şi ordinea publică. Bodyguard-ul m-a apucat de haine şi m-a împins folosind violenţa afară din local, cu toate că nu am opus rezistenţă şi eram de acord să părăsesc localul. Acest fapt poate fi confirmat de zeci de martori prezenţi la locul incidentului”, se arată în plângerea depusă de tânăr la Poliţie.

Supărat, acesta a sunat la 112.

„Am sunat la numărul de urgenţă 112 pentru a reclama agresiunea. În urma apelului, la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie format din doi agenţi. Le-am explicat situaţia şi am intrat împreună cu ei în local. Patronul şi bodyguard-ul le-au confirmat cele spuse de mine (faptul că nu am stat cu picioarele pe masă ci doar că am pus o întrebare) şi au motivat alungarea mea prin faptul că au dreptul să îşi rezerve clientela. Repet, eu am reclamat violenţa la care am fost supus, nu faptul că am fost alungat. Cei doi agenţi nu au audiat alţi martori care au asistat la eveniment. Toată discuţia echipajului de poliţie cu angajaţii localului a durat maxim 30 de secunde, după care m-au poftit afară pentru a-mi lua datele. Mi-au explicat eu sunt de vină, că e dreptul bodyguard-ului să folosească violenţa împotriva mea. Nu mi s-a părut o atitudine normală din partea unor apărători ai legii şi le-am cerut să se legitimeze întrucât nu o făcuseră până atunci. Au refuzat şi din acest moment atitudinea lor s-a transformat într-una total ireverenţioasă şi ostilă. Le-am cerut în repetate rânduri să se legitimeze şi mi-am scos telefonul pentru a înregistra refuzul lor. Specific că eram în spaţiu public, practic în plină stradă, în faţa restaurantului McDonalds. La vederea telefonului, aceştia mi l-au luat din mână şi m-au poftit în maşină în vederea deplasării la IPJ. Pe perioada deplasării, cei doi agenţi m-au ameinţat că «voi vedea ce bătaie primesc la secţie» şi că «voi spăla pe jos toată secţia de poliţie». Le-am atras atenţia că îşi depăşesc atributele legale şi că îmi reţin ilegal un bun personal – telefonul. Au râs şi mi-au cerut să demonstrez că e telefonul meu. Tonul folosit de cei doi a fost unul agresiv şi batjocoritor, pronumele personal de politeţe lipsind cu desăvârşire din vocabularul lor”, explică tânărul.

Acesta spune că surpriza a avut-o la secţie.

„O dată ajunşi la secţia de poliţie am fost informat că voi fi sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 1000 lei, pentru «tulburarea liniştii publice». A fost prima oară când mi s-a reproşat acest lucru, în faţa localului nu au adus vorba de vreun comportament ostil sau agresiv din partea mea. Le-am cerut în repetate rânduri să îmi restituie telefonul, atenţionându-i că ceea ce fac ei în momentul acela se numeşte furt. Acest lucru poate fi probat de imaginile video din interiorul sălii în care ne aflam (mi-au confirmat că sala este supravegheată video). Păreau a fi foarte deranjaţi de faptul că i-aş fi putut înregistra (în spaţiul public!) şi căutau imagini sau filmări în telefon. Consider că mi-a fost încălcat dreptul la intimitate în momentul în care cei doi se uitau la pozele mele private, stocate în telefonul mobil. Nu am primit (şi nici nu am văzut) procesul verbal şi amenda contravenţională, ori o copie a acestora. Nu mi s-a citit ce scrie în acel proces verbal. Mai apoi, am cerut să vorbesc cu un superior de-al lor, cerere care mi-a fost aprobată. Din păcate nu am reţinut numele domnului ofiţer, dar vreau să specific că acesta a avut o atitudine respectuasă, cu dânsul am purtat un dialog absolut normal. De la acest ofiţer superior am aflat că cei doi agenţi împotriva cărora fac această plângere, se numesc Popescu Dan şi Andrei Sorin. Cât timp am stat de vorbă cu acest ofiţer, unul din cei doi agenţi mi-a desfăcut în bucăţi telefonul personal. I-am atras atenţia domnului ofiţer superior că în continuare sunt privat de un bun personal, dânsul asistând la întreaga scenă. Această scenă poate fi dovedită prin imaginile de pe camerele de supraveghere din interiorul secţiei de poliţie, holul principal. Tot atunci, am redactat şi o plângere unde am relatat cele scrise aici. Am vrut să depun plângerea la ofiţerul de serviciu însă acesta a refuzat să o primească motivând că nu se primesc plângeri la ora 04:00 şi că să revin la ora 08. Nu aveam cunoştiinţă de faptul că există un orar pentru preluarea plângerilor”, mai menţionează Călin.

Acesta spune că toate înregistrările video din secţia de poliţie (şi eventual din maşina cu care a fost condus, dacă acestea există) pot confirma atitudinea lui.

Călin mai specifică că le impută celor doi agenţi următoarele:

„neglijenţă în serviciu, pentru că nu au audiat martorii la agresiunea la care am fost supus, ameninţări la adresa integrităţii mele fizice şi psihice (ameninţări cu bătaie şi umilinţă), furt, cei doi reţinându-mi ilegal un bun personal, încălcarea dreptului la intimitate, cei doi vizionând materiale stocate în telefonul personal, abuz în serviciu, pentru că m-au amendat pentru o faptă pe care nu am comis-o, abuz în serviciu, pentru refuzul (repetat) de a se legitima”. Toate declaraţiile de mai sus au fost citate din plângerea cu nr. de înregistrare 7220, pe care tânărul a depus-o la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.

Reprezentanţii Poliţiei spun că tânărul a consumat alcool

De cealaltă parte, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad spun au verificat dacă, într-adevăr, s-a sunat la numărul de telefon 112 şi, de asemenea, declară că au verificat dacă cele spuse de către tânăr se confirmă.

„După apelul la 112, un echipaj de poliţie s-a deplasat la faţa locului. Acolo au constatat că bărbatul care a sunat se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Din declaraţiile celor prezenţi a reieşit faptul că bărbatul a fost cel care a adus înjurii şi jigniri la adresa administratorului localului şi a celor prezenţi. Acesta a refuzat să părăsească localul şi, conform Legii 61 din 1991, a fost sancţionat contravenţional pentru provocare de scandal şi refuz de a părăsi localul la solicitarea administratorului”, a declarat comisar Camelia Tuduce, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse poliţiştilor, acestea vor fi analizate conform legii.

Mai puteţi citi: Poliţist reţinut pentru şpagă, prins în flagrant chiar în secţia în care lucra

Ofiţerul de poliţie care a cerut şpagă un calculator, eliberat din arest

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort