DNA face cercetări în cazul suspiciunii de fraudare a fondurilor europene destinate femeilor abuzate din oraşul Sântana

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva

Procurorii DNA fac cercetări în cazul suspiciunii de fraudare a fondurilor europene obţinute printr-un program social desfăşurat de un ONG în oraşul Sântana, judeţul Arad, prin intermediul căruia zeci de localnice ar fi obţinut ilegal bani după ce ar fi declarat în fals că au fost abuzate de soţi. Printre persoanele care ar fi beneficiat de bani se află şi opt angajate ale Primăriei Sântana.

Surse din cadrul administraţiei locale din oraşul arădean Sântana au declarat pentru News.ro că în cazul suspiciunii de fraudare a unor fonduri europene destinate femeilor abuzate de soţi, care face obiectul unor verificări ale Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), există un dosar şi la DNA.

La solicitarea News.ro, Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA a comunicat că pe rolul Serviciului Teritorial Timişoara se află în lucru un dosar penal având ca obiect aceste suspiciuni, cazul fiind declinat de Parchetul de pe lângă  Judecătoria Chişineu-Criş.

”În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă. Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzaţii împotriva unei persoane, ci are doar semnificaţia instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă”, arată DNA în comunicarea transmisă News.ro.

Procurorii au refuzat să ofere, în acest stadiu al anchetei, informaţii cu privire la prejudiciul care ar fi fost creat şi numărul femeilor care ar fi beneficiat ilegal de fonduri europene.

Primarul oraşului, Daniel Tomuţa, declară că deocamdată doar inspectorii OLAF au fost la Primăria Sântana, cerând un birou în care să se desfăşoare audieri.

Edilul a declarat pentru News.ro că opt angajate ale Primăriei sunt printre femeile din oraş care ar fi beneficiat de fonduri, precizând că programul s-a desfăşurat prin intermediul unui ONG, fără implicarea Primăriei.

”Timp de două zile, doi inspectori de la Departamentul pentru Luptă Antifraudă (instituţia din România de contact cu OLAF din cadrul Comisiei Europene – n.r.) au fost la noi. Le-am dat un birou în care să-şi desfăşoare activitatea, dar Primăria nu are nicio implicare în acel program, derulat de un ONG. Am fost informaţi că opt angajate ale Primăriei au fost audiate. Acestea şi-au depus dosarele la nişte evaluatori şi au fost admise în program”, a spus primarul.

Surse locale au declarat că în programul derulat timp de trei luni în Sântana s-au înscris 50 de femei, iar 47 dintre acestea au primit câte 6.000 de lei.

În urmă cu două săptămâni, OLAF a trimis inspectori la Sântana pentru a ancheta modul în care au fost cheltuite fonduri europene alocate prin programul „Start pentru o nouă viaţă în comunitate”, desfăşurat în perioada 2015-2016 şi destinat femeilor abuzate de soţi.

Zeci de femei ar fi declarat în fals că au fost victime, pentru a putea fi admise în program, având astfel beneficii financiare.

Un caz similar a fost anchetat de către procuroii arădeni în martie 2016, în comuna Macea. Potrivit unui comunicat de presă remis, la vremea respectivă, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, zeci de femei au declarat în fals că au fost abuzate de soţi, pentru a primi compensaţii financiare prin intermediul unui proiect social cu finanţare europeană.

”Mai multe persoane din comuna Macea au prezentat ca adevărată o situaţie  nereală pentru a se putea încadra în programul <<START – O viaţă de calitate în siguranţă>>, organizat de Ministerul Muncii şi de Academia Naţională de Informaţii <<Mihai Viteazul>>, în colaborare cu o fundaţie din Bucureşti, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust, persoane care astfel au pricinuit o pagubă în cuantum de câte 6000 de lei fiecare”, se preciza în comunicat.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte