DJ Rynno şi Silvia vor concerta la Galleria Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:

DJ Rynno şi Silvia vor concerta vineri, 30 noiembrie, la  Galleria Arad. Emoţie, dragoste şi distracţie sunt atributele unei seri de excepţie promisă arădenilor chiar de DJ Rynno şi Silvia.

Cei doi vor interpreta pentru prima dată în oraşul de pe Mureş cea mai recentă piesă „Chiar dacă ai plecat”. Versurile melodiei au fost inspirate, după cum însăşi solista susţine, de o reţea de socializare unde ea a observat în ultima perioadă o creştere semnificativă a numărului celor care şi-au schimbat statusul de la „într-o relaţie” la „singur/ă.”

„Noi sperăm că la Arad, concluzia Silviei legată de destrămarea unui număr impresionant de relaţii, să fie greşită. Ne dorim ca arădenii, clienţi ai Galleria Arad, să fie fericiţi, să iubească şi să fie iubiţi. Pentru a demonstra faptul că arădenii ştiu să preţuiască dragostea, indiferent dacă sunt acum îndrăgostiţi sau se află în căutarea jumătăţii, să petreacă alături de DJ Rynno şi Silvia o seară cu surprize plăcute”, susţine Tina Vîrlan, Mall Manager.

Concertul va avea loc în data de 30 noiembrie, de la ora 20:00, pe Scena Talentelor, zona food-court. Intrarea este gratuită.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele