Deținuții își caută astăzi un loc de muncă pentru perioada în care se vor elibera

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, în cadrul programului “Cum să-mi găsesc un loc de muncă?”, 10 persoane private de libertate, bărbaţi, şi care mai au de executat mai puţin de şase luni din pedeapsă, vor vizita Bursa generală a locurilor de muncă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad, la Restaurantul Bucegi.

Programul urmăreşte medierea directă în cadrul bursei între cererea şi oferta de locuri de muncă dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă (persoane private de libertate – categorie defavorizată pe piaţa muncii), precum şi informarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă privind prezentarea măsurilor destinate stimulării ocupării forţei de muncă de care pot beneficia gratuit prin intermediul serviciului public de ocupare a forţei de muncă.

“Scopul acestei activităţi este crearea unor punţi sociale între comunitate şi persoanele care execută sancţiuni privative de libertate; posibilitatea obţinerii unui loc de muncă după punerea în libertate – munca fiind considerată una dintre cele mai importante valori sociale şi o premisă importantă pentru reintegrarea în societate; cunoaşterea şi conştientizarea instrumentelor de sprijin pentru viitoarea încadrare în muncă”, a declarat Eduard Magold, purtător de cuvânt la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.


Mai multe pentru tine:
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV